08 martie 2022

Mucenici moldovenești umpluți cu nucă și merișoare , ediția 2022

 Nu trece 9 martie fără sfințișori, așa cum este tradiția.


 Aluatul de astăzi a fost cel de cozonac:
  • 1250 grame făină albă de calitate superioară
  • 14 gălbenușuri
  • 250 grame zahăr
  • 75 grame drojdie proaspătă
  • 200 ml lapte bătut
  • 365 ml lapte
  • 150 grame unt cu 82% grăsime
  • esență de rom și vanilie
  • coajă rasă de portocală și lămâie
  • 2 pliculețe zahăr vanilat
  • 1 linguriță sare

Se opăresc 100 g de făină cu 200 ml lapte clocotit, se lasă la răcit, apoi se adaugă drojdia frecată cu o lingură de zahăr pudră. Se lasă la crescut 15 minute, într-un loc călduț, vasul fiind acoperit cu folie alimentară.
Separat, se pun în blender celelalte ingrediente: se începe cu restul de lapte cald, apoi laptele bătut, zahărul tos, gălbenușurile, esențele, coaja rasă de portocală și lămâie, iar la sfârșit se adaugă maiaua, apoi se omogenizează. Se răstoarnă totul peste restul de făină cernută împreună cu sarea și se frământă, adăugând treptat untul topit (rece). Se lasă la crescut 60 de minute, până își dublează volumul.

În acest timp, nuca măcinată (400 de grame) se pune la foc împreună cu merișoarele (100 de grame), 100 de grame zahăr pudră și 400 ml lapte. Se fierbe totul 15 minute, la foc mic, apoi se lasă la răcit.

După ce aluatul a crescut, se împarte în 24 de bucăți, se dă fiecărei bucăți formă dreptunghiulară (30x10 cm) și se pune umplutura pe margine. Se rulează strâns, se adună capetele, iar cercul obținut se răsucește în formă de 8.

Mucenicii se pun în tava tapetată cu hârtie de copt (intră în 2 tăvi mari de cuptor) și se lasă la crescut încă 30 de minute. Se ung cu gălbenuș amestecat cu puțin lapte și se coc la 180 de grade timp de 35-40 de minute. Dacă se coc ambele tăvi deodată, după 20 de minute le schimbăm între ele.

După ce s-au copt, se ung imediat cu miere de albine călduță și se presară cu nucă prăjită, tocată la cuțit. Se lasă la răcit pe un grătar, la temperatura bucătăriei.






17 octombrie 2021

Tartă cu șuncă și mozarella






 

Inspirată din bucătăria italiană, această tartă s-a vrut a fi un aperitiv grozav pentru  o zi de sărbătoare. A ieșit pe măsura poftei.

Aluatul, simplu: 500 grame de făină albă superioară, 25 grame drojdie proaspătă, 1 linguriță sare, 1 linguriță zahăr pudră, 300 ml lapte călduț, 50 ml ulei de măsline. Se diluează drojdia cu zahărul, se adaugă laptele, se răstoarnă peste făina cernută împreună cu sarea și se omogenizează. Se adaugă uleiul și se frământă prin împăturire, pâna la absorbția completă a uleiului. Se lasă la crescut până ce își dublează volumul. 

2 batoane de mozarella se feliază pe ambele părți, cu ajutorul a 2 linguri de lemn, se intercalează felii de roșii și busuioc verde și se dă la frigider. 




Se pune aluatul pe o hârtie de copt, se aplatizează mijlocul cu ajutorul palmelor, lăsând lateralul mai înalt, ca o bordură. Cu ajutorul degetelor, se dă formă de brăduț bordurii. 



Deja are formă de tartă. Pe mijloc se pune sos de roșii sau ketchup. 



Se acoperă cu felii de șuncă.  



Mozarella se mai taie o dată pe lungime, rezultând astfel 4 fâșii de brânză, care se pun în interiorul tartei, completându-se cu cașcaval ras.


 Se dă la cuptor pentru 25 minute, la 180 de grade. 


Gustare, fel de bază sau aperitiv, tarta asta merită făcută, este grozavă!

11 martie 2021

Pariziene cu crema de vanilie și vișine





Foarte bune aceste pariziene cu vișine și cremă de vanilie..... 

Aluatul este unul foarte bun, moale și savuros: 1100 grame de făina albă, 100 grame zahăr pudră cu aromă de citrice și vanilie, 2 gălbenușuri, 1 ou întreg, 1 linguriță rasă de sare fină, 200 ml de smântână de gătit cu 30%  grăsime, 500 ml apă caldă, 50 grame de drojdie proaspătă, coajă rasă de lămâie, esență de vanilie și 120 grame de unt topit, călduț. 

Drojdia se freacă bine cu o linguriță de zahăr până ce se lichefiază. Peste ea se pun gălbenușurile și oul întreg, esențele, smântâna și apa călduță.  Toate se amestecă bine și și se răstoarnă peste făina cernută împreună cu sarea. Se omogenizează aluatul și apoi se pune în cuva mașinii de pâine, în care am pus deja untul topit (manual se frământă cu ajutorul untului topit, până ce se desprinde de pe vas și de pe mâini). La mașina de pâine se lasă la frământat 40 minute. 

Se scoate aluatul, se porționează în 24 de porții egale, li se dă formă de bilă și se mai lasă la crescut 10 minute.

Până ce a crescut aluatul, am făcut o cremă de vanilie din 2 ouă, 2 linguri de amidon alimentar, 2 linguri de zahăr,  1 lingură esență de vanilie și 1 litru de lapte. Se pun  într-o  cratiță 2 oua, împreună cu 2 linguri de zahăr, se freacă spumă, se adaugă esența de vanilie și 2 linguri de amidon, se diluează cu puțin lapte rece. Se pune laptele la fiert și, când clocotește, se adaugă în șuvoi subțire peste amestecul din cratiță, amestecându-se energic. Se trece înapoi pe foc, se amestecă încontinuu, până ce se îngroașă. Se ia de pe foc, se acoperă cu folie alimentară și se dă la rece. 




Vișinele se scurg bine și se înglobează în crema răcită.

Fiecare bilă de aluat se întinde pe masă, se unge cu puțin unt, se pune umplutură în partea superioară, se rotește puțin și se sigilează capetele iar partea inferioară se taie în fâșii, care vor forma evantai peste rulou.



Se ung cu ou bătut, se lasă la crescut 20 de minute iar apoi se coc la 170 grade, 30-35 minute. 













 

05 februarie 2021

Paste cu dovlecei și carne de vită

 





O mâncare pe gustul tuturor, ușor de făcut și deosebit de consistentă. 

    Pentru că vara este abundență de dovlecei în grădină, îi preparăm termic și îi punem la congelator. Își așteaptă, cuminți, rândul la gătit. 

     Rețeta este foarte simplă: o ceapă mare, roșie, se taie mărunt împreună cu 2 căței de usturoi  și se călește ușor în 2 linguri ulei de măsline. Se adaugă 400 grame carne tocată de vită, se amestecă până ce își schimbă culoarea, se adugă 300 ml suc de roșii sau 3 roșii tocate mărunt, sare, piper, oregano, foi de dafin și fulgi de chili. După ce dă un clocot, se adaugă 2-3 dovlecei rași, se pune o cană de apă fierbinte și se lasă la fiert, la foc mic, 20 de minute. 
    
    Separat, se fierb pastele (500 grame) în apă cu sare, timp de 9 minute. Înainte de scurge pastele, se recuperează o cană cu apă clocotită, apoi se scurg și se răstoarnă peste sos, împreună cu apa recuperată. Se mai lasă pe foc încă 2 minute, după care se trage deoparte, se acoperă vasul cu un prosop de hartie și se pune capacul.  Mâncarea stă așa la odihnit 15 minute, până ce pastele  absorb tot sosul și devin extraordinar de gustoase. 




Poftă bună!

12 ianuarie 2021

Budincă de clătite cu șuncă și sos bechamel






Gustos, simplu și bun.

Clătite, din 2 ouă, 200 ml lapte, 200 ml bere , sare, ulei și făină albă, până la consistența unei smântâni subțiri. Se lasă la odihnit 15 minute, după care se coc clătitele. 

Separat, se face un sos bechamel din 25 g unt, o lingură de făină și 700 ml lapte. Dupa ce este fiert și strecurat, se condimentează cu sare și piper. 

O tavă din ceramică se unge cu puțin unt, se aranjează clătitele ,
 


se pune șuncă de pui

feliile de cașcaval afumat 
și sosul.
Dacă este suficient de înaltă tava, se repetă. Peste sosul bechamel se pune o altă clătită, șuncă, cașcaval și iarăși sos. Se adună marginile clătitelor
se acoperă cu capac din clătită 
se răzuiește cașcaval și se pun câteva bucățele de unt. 
Se dă la cuptor pentru 25 de minute, la 180 grade. 



După ce se scoate din cuptor, se mai lasă la răcit și închegat 15 minute.























07 ianuarie 2021

Tigaie picantă de pui cu legume


Repede și gustos: 6 pulpe de pui dezosate, tăiate cubulețe, se rumenesc într-o tigaie. Apoi, se răstoarnă într-un castron, se sărează, se piperează și se amestecă bine cu o lingură de amidon alimentar. 






Separat, o ceapă roșie și 3 căței de usturoi se taie mărunt și se călesc într-o lingură de ulei de măsline, peste care se pun 750 g  legume mexicane congelate, o cutie de fasole boabe, o jumătate de cutie de porumb dulce, jumătate de kilogram de ciuperci călite, puțin cimbru, piper, fulgi de ardei iute și se lasă la la foc mare 10 minute. Se adaugă  carnea, se pune un pahar de apă și se potrivește de sare. Se mai lasă la fiert 10 minute, timp în care se leagă și sosul. 





                                        
                                                 
                                       

                  

Poftiți la masă!























25 decembrie 2020


 Vă mulțumesc, vă prețuiesc și vă doresc multă sănătate, alături de tot binele din lume!

13 octombrie 2020

Sarmale cu ciuperci, în sos de legume


Bune, foarte bune aceste sarmale cu ciuperci, aproape că nu se deosebesc la gust de sarmalele clasice, cu carne tocată. 

Se începe cu varza, căreia i se scoate cotorul și se opărește în apă cu sare. Foile se desfac foarte ușor, una câte una. 

Pentru umplutură, am folosit 480 grame de orez cu bob rotund, mare, pe care l-am spălat și l-am lăsat la umflat, în apă rece, pentru 10-15 minute. 

O ceapa albă tocată mărunt se călește ușor, peste ea se pun  legume date prin răzătoare (doi morcovi și  o rădăcină de pătrunjel), 800 grame de ciuperci champignon tocate foarte mărunt, 2 roșii tăiate, se lasă la călit până ce se evaporă apa. Atunci se pune orezul și se mai lasă pe foc 2-3 minute. Se potrivește de sare și piper și se lasă la răcit. 

Separat, se încinge puțin ulei de floarea soarelui și în uleiul încins se pun legume rase fin: o ceapa mare albă, un morcov, o rădăcină de pătrunjel și roșii coapte (sau suc de roșii), se lasă la călit 5 minute la foc mare, se sărează și se piperează, după care se pune o cană de apă și se ia de pe foc. 

Pe fundul oalei sub presiune am pus varză, cimbru și foi de dafin, peste care am clădit sarmalele și le-am acoperit cu varza rămasă, tocată mărunt. Se răstoarnă peste ele sosul de legume, se mai adaugă apă (se poate pune din apa în care am opărit varza). Apa trebuie să depășească sarmalele cam cu 3-4 cm.

Au fiert în oala cu presiune o jumătate de oră, după care le-am deșertat într-o tavă de friptură și le-am dat la cuptor pentru alte 30 de minute, până ce s-au copt ușor, rumenindu-se pe deasupra. 

Au ieșit deosebit de gustoase fierte așa, în sosul de legume. La cuptor au căpătat gust de copt și s-au închegat foarte bine.  

Vă invit să le pregătiți, din cantitățile acestea au ieșit 34 de sarmale potrivite ca mărime, nu foarte mici . 

Pentru cine ține dietă, pentru cine ține post sau pentru cine iubește ciupercile, sunt tocmai potrivite!




05 octombrie 2020

Împletituri dulci cu brânză sărată

Simple sau umplute, aceste împletituri sunt tocmai bune pentru un wekend. Nu foarte dulci dar foarte gustoase și aromate, eu le-am umplut cu brânză Focșani, au ieșit delicioase. Umplutura sărată s-a combinat tare bine cu aluatul dulce. 

Aluatul, cel clasic de cozonac:

  • 1250 grame făină albă de calitate superioară
  • 14 gălbenușuri
  • 250 grame zahăr
  • 75 grame drojdie proaspătă
  • 200 ml lapte bătut
  • 365 ml lapte călduț
  • 250 grame unt de 82% grăsime
  • esență de rom și vanilie
  • coajă rasă de portocală și lămâie
  • zahăr vanilat 2 pliculețe
Etapele de realizare a alutului sunt acestea:

100 g de făină se pun într-un castron de inox si se opăresc cu 200 ml lapte clocotit. Se amestecă repede până ce se dizolvă toate cocoloasele, se răsfiră pe fundul castronului si se lasă la răcit .

Drojdia, frecată cu 1 linguriță de zahăr pudră, se pune peste făina opărită dar numai atunci când este aproape rece. Se amestecă bine  aceasta maia  si se  lasă la crescut, aproape de sursa de caldura, 15 minute, sau, în cuptorul cu microunde, nepornit. 

Făina se cerne de trei ori, împreună cu sarea. 

Separat, gălbenusurile, zahărul, laptele batut, restul de lapte dulce caldut , coaja de lămâie si portocală, zahărul vanilat se pun in blender și se amestecă bine.

După ce maiaua a crescut,  se pune în blender câteva minute ca să se omogenizeze si  apoi se toarna peste făină. Se omogenizeaza si se incepe framantatul. 

 Cel mai usor si mai simplu de framantat manual este sa  vă înmuiati mâinile în untul topit si călduț din castron,  pe măsura ce frământați. Astfel, aluatul  se frământă mult mai usor , untul se încorporează treptat și, după ce este copt, aluatul se va rupe fâsii, adică va fi crescut foarte bine. Când ați terminat de încorporat untul, ați terminat si cu frământatul, aluatul deja se va dezlipi de pe mâini si este gata de pus la crescut, fie in apropierea unei surse de caldură, fie in cuptorul calduț, cu usa cuptorului închisă, ca să fie ferit de curent. Aluatul se lasă la dospit până ce își dublează volumul. 

 Pentru frământatul la mașina de pâine, se face exact la fel doar că untul se pune în cuva mașinii și aluatul omogenizat se pune peste el. Se frământă o oră. Pentru frământatul la robot, la fel ca la manual, se pun untul pe rând, până la completa încorporare.

 După ce aluatul a crescut suficient, se pune pe masă, se împătură în 3 de 2 ori și se mai lasă la crescut 20 minute.

Aluatul se împarte în 8 și se se întind foi cam de jumătate de centimetru grosime.

 1 kg de brânză sărată se omogenizează  cu 4 gălbenușuri și se împarte la 8, apoi se pune peste aluat, nu înainte de a presăra puțin gris peste foaia întinsă. Se fac 8 suluri egale, care se vor împleti în 2, deci, vor ieși 4 împletituri.