Se afișează postările cu eticheta CONSERVE PENTRU IARNA. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CONSERVE PENTRU IARNA. Afișați toate postările

06 octombrie 2024

Varză tocată murată

Varza de iarnă, adică varza albă ajunsă la maturitate, se taie folosind o mandolină sau o răzătoare Borner, în funcție de ce se are la dispoziție. Se cântărește varza tăiată și, pentru fiecare kilogram, se adaugă 20 de grame de sare pentru murături. Se amestecă bine și se lasă de pe o zi pe alta, pentru a se înmuia și a lăsa zeamă. Astfel, varza se poate așeza mai ușor în borcan.

Pentru conservare, se preferă borcanele de sticlă, care permit observarea modului în care se așază varza și a culorii acesteia. Pe fundul unui borcan de 12 litri, se pun crenguțe de cimbru, apoi se adaugă varza, presând bine pentru a elimina golurile. Borcanul nu se umple complet, lăsându-se spațiu pentru fermentare.  În plus, se pot folosi și borcane mai mici pentru a completa borcanul mare la finalul fermentării.

Borcanul se așază într-o tavă, pentru a preveni murdărirea în cazul în care zeama dă pe dinafară în timpul fermentării. Se păstrează în bucătărie, la cald, până când procesul de fermentare se finalizează. După ce fermentarea s-a oprit, borcanul se leagă și se depozitează în pivniță sau în cămară rece .

Din această varză se poate prepara o excelentă varză à la Cluj sau se poate consuma simplă, cu un strop de ulei de măsline, ca salată. Nu se adaugă mărar uscat, deoarece acesta îngroașă zeama, iar pentru această rețetă se dorește o zeamă limpede și clară. De asemenea, nu se folosește hrean, care poate da un gust amar verzei, preferându-se o varză bine acidulată, acră, dar nu amară.



01 octombrie 2024

Murături asortate: gogonele, pepeni, castraveți, varză, conopidă... toate doar în saramură.




Murăturile asortate au un loc special în cămara noastră, așa că trebuie tratate cu mult respect.
Trebuie să avem:

varză de toamnă, albă și roșie, tăiată în 4;

  • conopidă albă și frumoasă, desfăcută în buchețele;
  • morcov frumos și proaspăt, tăiat rondele;
                                      
  • hrean curățat și despicat în 2 sau în 4, depinde de cât de mare este rădăcina;
 
  • țelină curățată și tăiată în felii groase
 
  • gogonele potrivite ca mărime, verzi, dar și pârguite;
  • pepeni roșii numai buni de pus în butoi, cam de 1 kg fiecare
  • ardei capia, curățați și tăiați în 2;
  • castraveți, nu foarte mici, spălați bine.
  căței de usturoi curățați și tăiați în 2;

Murătoarea propriu-zisă:
La 1 litru de apă se pun 25 de grame de sare neiodată grunjoasă, piper boabe, foi de dafin, frunze de țelină, frunze de vișin, mărar și cimbru uscat. Pentru un butoi de 80 de litri, am făcut 40 de litri de saramură, deci, se calculează necesarul de zeamă ca fiind jumătate din volumul vasului. Toate acestea se pun la foc, iar din momentul în care încep să fiarbă, se lasă să clocotească 5 minute, apoi se lasă să se domolească alte 5 minute și, în final, se toarnă peste toate legumele așezate în butoi.


-
 

Aranjatul în butoi:
Pe fundul butoiului, se începe cu varza, castraveții și gogonelele, și se continuă cu toate celelalte. Avantajul este că, pe lângă pepeni, toate celelalte se așază singure.
La sfârșit se pun și boabe de muștar.

Butoiul se ține în bucătărie timp de 10 zile, la cald, pentru a începe fermentarea. Dacă se dă imediat la rece, gogonelele nu vor mai fi bune, dulci și acidulate, ci amărui, așa că este musai să stea 10 zile în bucătărie.
Rețeta este verificată, toate stau foarte bine, cu condiția să folosiți sare de calitate, pentru murături.

 



26 iulie 2018

Sos de roșii cu ciuperci




Adunam niște roșii ? Adunăm , cum să nu ! Și am adunat . 15 kilograme am adunat de dimineață . Toate, una și una . Pai cum sa nu te apuci de borcaniada? 



Adunăm niște ardei ? Adunăm ! 4 kilograme am strâns. Nici nu iti dai seama cât de mulți sunt , din cauza frunzelor. Ardeii au intrat la alta conserva, ardei cu rosii .  Tot azi am făcut-o . Am sa reeditez si  rețeta asta .
Au luat locul trandafirilor, ca acolo e stratul insorit . 
Adunăm niște ardei ? Adunăm ! 4 kilograme am strâns. Nici nu îți dai seama cât de mulți sunt, din cauza frunzelor. Ardeii au intrat la altă conservă, ardei cu roșii. Tot azi am făcut-o. Am să reeditez și rețeta asta.
Au luat locul trandafirilor, că acolo e stratul însorit.





1,5 kilograme ciuperci champignon, 600 grame ceapă, 1 căpățână de usturoi,2 linguri sare grunjoasă de murături, fără iod, o lingură piper măcinat, o creangă de cimbru, 1 linguriță oregano uscat, 3 foi de dafin, 100 ml ulei.
Într-o tigaie antiaderentă, am călit ceapă dată prin mașina de tocat cu sita mică, în uleiul încins, preț de 5 minute. Apoi am pus ciupercile tocate mărunt, la fel, prin mașina de tocat. Se adaugă sarea, piperul și foile de dafin, oregano, și se mai lăsă vreo 10 minute.
Apoi se răstoarnă într-o cratiță cu fund dublu, se pun roșiile și ardeii grași măcinați, creanga de cimbru și se pune la fiert. A fiert 2 ore, la foc mic. Oala este cu fund dublu, deci, nu se prinde, conținutul este destul de lichid.



După 2 ore, am oprit focul și, după ce s-a domolit puțin sosul, am folosit blenderul. Dacă până atunci, deși au fiert 2 ore, se vedeau bucățelele de ciuperci, după ce a fost pus în blender, sosul a devenit o pastă omogenă, fină și satinată.
Am pus înapoi la fiert, pentru 15 minute și, când a fost gata, am pus în borcane de 370 ml, sterilizate în cuptor și încă fierbinți. Au ieșit 21 de borcane și un bol plin.



Le-am pus capacele imediat și le-am așezat pe capac, să se videze. 5 minute au stat pe capac, după care le-am întors și le-am așezat în pat cald, pentru sterilizarea uscată.
A ieșit un sos gustos, condimentat și foarte fin.
Merge la pește, la friptură, la tocănițe, la pizza...la orice.


05 iunie 2017

Gem de căpșuni dietetic, fără zahăr


La vremea aceasta, tarabele din piață sunt pline de căpșuni, la prețuri convenabile, semn că sunt pe sfârșite. Pentru că sunt coapte și aromate, am luat câteva pentru gem. De data aceasta, gem fără zahăr, pentru a fi cât mai dietetic și accesibil copiilor.

Am avut 2 kilograme de căpșuni, pe care le-am spălat, curățat de codițe și tăiat în bucăți. Din 1,5 kg de mere zemoase, curățate doar de cotor, nu și de coajă, am făcut suc de mere.

Sucul obținut l-am pus la fiert într-o cratiță cu fund dublu, iar după 20 de minute de fierbere la foc mic, am adăugat și căpșunile. Din momentul în care a început să fiarbă, am lăsat să se îngroașe, aproximativ 40 de minute, amestecând din când în când, ca să nu se prindă.

Am pus gemul fierbinte în borcane sterilizate, le-am capsat și le-am întors cu capacul în jos timp de 5 minute pentru a se vida. Ca o măsură suplimentară de siguranță, dat fiind că gemul nu conține zahăr sau conservanți, am sterilizat borcanele în bain-marie timp de 30 de minute.

Este ideal să pui gemul în borcane mici, de maximum 200 de grame. Rezultatul este foarte dulce și aromat, perfect pentru gustările copiilor, clătite, griș cu lapte sau budincă – poate fi folosit în orice combinație.

25 august 2015

Rosii cherry in sos de tomate -conserva pentru iarna



Pentru ca este abundenta, mai facem ceva conserve pentru iarna, naturale si fara conservanti. 
Din capitolul borcaniada 2015, le-a venit randul rosiilor cherry, ca prea s-au copt toate deodata de la caldurile ce au fost. 
Astfel, micutele rosii au fost spalate si , pentru un minut, oparite. Asa s-au decojit foarte usor. 
Separat, de data asta din rosii mari si carnoase, am facut un suc de rosii gros.

Apoi, in borcane de 720 ml, sterilizate, am pus rosiile decojite pana la jumatate, dupa care  am completat cu sucul de rosii. Am capsat borcane si le-am sterilizat  in apa  timp de 60 de minute .
Le-am scos din cratita, le-am sters si le-am pus in pat cald de paturi pana la racire completa. 
Vor fi folosite la sosuri, tocanite, practic, la orice fel de mancare gatita . 

15 august 2015

Rosii cu busuioc si usturoi, pentru iarna





 Pentru ca gradina ne rasplateste munca, dandu-ne roade bogate, la fiecare recolta facem cate ceva.Anul acesta avem 18 soiuri de rosii in gradina .
De data asta, pe modelul luat de la Mamy Vio, am pus rosii cu busuioc si usturoi.
Rosiile le-am spalat, le-am taiat  in cubulete  si le-am pus in borcane.

Totodata, cateva rosii le-am zdrobit si le-am facut  sos si am completat peste cubulete, ca sa fie suficient lichid. Am pus deasupra frunze proaspete de busuioc atunci culese si cate 3 catei de usturoi mari, taiat in 2.



 Borcanele le-am capsat si le-am sterilizat  timp de 45 de minute . A iesit o conserva minunata !!!

27 octombrie 2014

Sirop de catina cu miere



Anul acesta am decis sa prepar altfel catina pentru iarna. Asadar, cantitatea  este de 2 kg. Am spalat catina, intr-o sita de inox, prin scufundare in apa. Am zvantat catina si apoi am trecut-o prin storcatorul de fructe. Hoaspele ramase le-am mai dat de doua ori prin storcator.
A iesit un suc  gros de catina, ca un nectar, cu o culoare minunata,  pe care l-am amestecat cu miere de albine, un borcan de miere  (cam 600 de grame ) la tot nectarul. Au iesit 3 borcane de 700 de grame, pe care le-am infiletat si le-am pus la frigider.
Din acest concentrat, se ia cate o lingura si se amesteca cu 250 ml de apa  iar rezultatul va fi  un suc  minunat si gustos, numai bun de baut dimineata.
Hoaspele ramase le-am pus intr-un vas de sticla termorezistent si le-am uscat (dat fiind faptul ca deja fac foc in soba, le-am uscat pe soba dar ele pot fi uscate si in cuptor sau in aparatul de deshidratare). Din aceste  hoaspe uscate iese un ceai revigorant minunat la care, daca mai adaugi o feliuta de  lamaie, va avea gustul perfect.

09 octombrie 2014

Compot de pere, cu anason stelat si vanilie


A venit in sfarsit si vremea compotului de pere, un desert minunat iarna , gustos si simplu.
Perele verzi si  tari, le-am curatat de coaja si seminte , le-am taiat in  bucati si le-am asezat in borcane (de diferite marimi, ramasite din pivnita ) .
Am umplut borcanele cu apa rece, apoi am rasturnat si masurat apa, ca sa stim cat zahar punem.
Pentru 10 kilograme de pere am avut nevoie de 7 l de sirop. Am calculat 250 g zahar pe litrul de apa. Intr-o  cratita , separat, am pus zaharul, cu vreo 2 litri de apa, cu vanilie  si anason stelat, la fiert. Dupa ce a dat un clocot si s-a topit zaharul, s-au dezvoltat aromele, am amestecat  siropul fierbinte cu restul de apa rece  si am turnat iarasi in borcane, peste  pere.
Am capsat bine borcanele, cu capace noi, le-am verificat intorcandu-le pe capac, sa fie etanse  si le-am pus la sterilizat in apa, pentru 30 de minute  de cand a dat primul clocot. Fiind de dimensiuni diferite, am pus borcanele in oale diferite pentru sterilizare, ca aceasta sa fie corecta, apa sa ajunga pana la gatul borcanelor.
Stiu ca sunt si iarna fructe la supermarket insa, acelea vor fi si scumpe si tratate ca sa reziste, nu au acelasi gust cu fructele de toamna. Nu este pentru dieta dar nici nu  manaci in fiecare zi acest compot, ci doar asa, de rasfat  si de pofta.

08 octombrie 2014

Ardei iuti - in otet sau uscati


Desi vremea de afara este superba, totusi, culegem din gradina  tot ce a mai ramas, ca sa nu ne trezim intr-o dimineata ca a cazut bruma si ne-a luat pe nepregatite. 
A venit randul ardeilor iuti, de toate categoriile, pe care, dupa caz,  ii pregatim pentru iarna. 
Astfel, ardeii frumosi, de Szeged , i-am insirat pe ata, ca sa se mai coaca si ulterior sa se usuce si vor folositi  pentru a prepara boia de ardei in casa, aromata si gustoasa. 
Urmatorii la rand au fost ardeii de tip Chili , la fel, de insirat pe ata la uscat 
iar cei lungi, frumosi, tot la uscat 
De acum astepam sa  se usuce foarte bine, in loc uscat si aerisit. 
Au ramas ardeii verzi, care nu au apucat sa se coaca si care vor fi folositi ca si condiment la mancaruri  dar si pentru ciorbe. 
Pentru ca  nu ne place gustul de otet simplu, anul acesta am decis sa fac o alta reteta, cu ardeii taiati  si cu foarte putina miere,ca sa mai taie din gustul otetului.  
Cu manusi pe maini, am taiat ardeii rondele cam de 1,5 cm  si i-am curatat de seminte, prin impingerea lor cu coada unei linguri de lemn (daca e prea groasa, atunci merge si cu ceva din plastic, rotund ). Apoi am pus intr-o sita si i-am spalat sub jetul de apa rece, ca sa cada semintele. Au  mai ramas ceva seminte, foarte putine. I-am pus in borcane de 800 g iar la urma am pus in fiecare borcan cate o lingura de boabe de mustar.  Separat, am facut un amestec din  o parte otet si doua parti apa (330 ml de otet si 640 ml apa ), am pus foi de dafin,boabe de piper ,  o lingura de miere de albine si 10 g de sare pentru muraturi. Cand a clocotit 5 minute, am rasturnat peste ardeii din borcan, am capsat cu capace noi, am rasturnat pe capac 5  minute si gata conserva.