17 martie 2019
Chifle cu lapte și smântână
Pentru că sunt ușor de făcut, încap în două tăvi deodată în cuptor și sunt foarte bune, periodic fac aceste chifle, pe care le congelez ambalate individual și pe care le scot doar la nevoie . Tăiate felii pentru tartine sau folosite la pachetul pentru serviciu sau școală,aceste chifle sunt grozave .
Așadar,pentru 18 chifle avem nevoie de 1600 grame făină albă, 150 ml ulei, 200 ml smântână dulce de gătit cu 30% grăsime, 850 ml lapte, 75 grame drojdie proaspătă, 3 linguri rase de zahăr și 3 lingurițe de sare .
Procedura este simplă : drojdia se freaca bine cu zahărul, se adaugă smântâna , 3 linguri pline de făină și se lasă la crescut 15 minute pe masa din bucătărie.
Separat, făina se cerne împreună cu sarea, laptele călduț se pune peste amestecul de drojdie și se răstoarnă peste făină. Se omogenizează și, aici avem două variante : frământatul manual sau la robot (sau mașina de pâine ) . Dacă este manual, atunci uleiul îl folosim la înmuiatul mâinilor pentru a frământa mult mai ușor iar dacă este la robot, punem uleiul treptat. Se frământă până ce devine omogen, elastic și nu se mai lipește de mâini . Se acoperă și se lasă la dospit 45 minute, până ce își dublează volumul.
Aluatul se împarte în 18 bucăți egale. Fiecare bucată se aplatizează și se rulează strâns , apoi i se dă formă de bilă. Se lasă la crescut în tăvi încă 15 minute , după care se pensulează cu gălbenuș bătut cu puțin lapte . Se presară semințe de floarea soarelui și se dă la cuptor, pentru 35 de minute, la 180 de grade .
Chiflele din tava de jos au crăpat puțin deasupra, dar, sunt excelente și așa. Dacă ar fi fost doar o tavă cu chifle (cantitate mai mică de aluat), atunci timpul de coacere ar fi undeva la 25 minute, în funcție de cuptor.
23 februarie 2018
Pâine intermediară cu cartofi
Diferența dintre o pâine cumpărată de la prăvălie și una făcută în casă este una simplă: pe cea de la prăvălie o mănânci toată odată, fără să te saturi, iar din cea făcută în casă, mănânci doar o felie și deja ești sătul.
Pe acest principiu, dar și pentru faptul că este mai sănătoasă, fac pâine în casă.
Aceasta este o pâine făcută cu făină integrală, amestecată cu făină 650. Este crescută, gustoasă și are consistența pâinii făcute la țară, în cuptorul cu lemne.
Cu foarte mici modificări, pâinea are la bază rețeta fetelor de pe Savori Urbane, specialiste în a face pâine, pe care le apreciez pentru munca lor.
Așadar, pentru această pâine am folosit:
- 500 g făină integrală
- 700 g făină 650
- 30 g drojdie proaspătă
- 1 lingură de zahăr pudră
- 665 ml apă
- 300 g cartofi fierți în coajă și rași
- 24 g sare
- puțin ulei de floarea-soarelui.
Drojdia s-a amestecat cu zahărul până la lichefiere, apoi am adăugat 100 ml apă și 100 g făină 650. Am lăsat acest amestec în cuptorul cu microunde (nepornit) timp de 15 minute.
Între timp, am amestecat restul de făină cu cartofii rași. După aceea, am adăugat amestecul cu drojdia, am clătit castronul cu cei 565 ml apă călduță, am amestecat totul până la omogenizare și abia apoi am pus sarea.
Am frământat pâinea în mașina de pâine, unde am lăsat-o timp de 60 de minute, perioadă în care a și dospit la cald.
Am scos aluatul, l-am pus pe masa unsă cu ulei de floarea-soarelui, l-am împăturat și i-am dat forma de pâine, după care l-am pus pe hârtie de copt. În tava ovală cu capac, am pus 100 ml apă călduță, apoi am așezat hârtia de copt cu tot cu pâine, astfel încât apa să nu ajungă la aluat.
A mai stat la dospit încă 30 de minute, am crestat ușor pâinea cu o lamă și am pus-o la copt. Cuptorul a fost preîncălzit la maximum, apoi am redus temperatura la 230°C pentru 30 de minute, apoi la 200°C pentru alte 12 minute, iar la final, când am scos capacul tăvii, am mai lăsat-o 12 minute. După ce am scos-o din cuptor, încă în tavă, am pensulat-o cu apă rece, apoi am scos-o din tavă și am lăsat-o pe un grătar până la răcire completă. Adevărul este că a ieșit ușor bronzată, exact așa cum ne place.
Deosebit la această pâine este aspectul de „burete” al feliei, dens și ușor poros, care revine imediat la forma inițială după apăsare. Calitatea făinii contează foarte mult. Am făcut aceeași pâine, cu altă făină, în altă țară, și a ieșit diferit.
Pâinea rămâne proaspătă câteva zile, fără probleme, păstrând același gust.
20 martie 2014
Baghete integrale din aluat neframantat
M-am tot documentat si am hotarat sa fac niste baghete din paine integrala, cu aluat neframantat.
Asadar,aluatul l-am facut din 1 kg de faina integrala de la 7 Spice, 850 ml de apa calda (aici trebuie atentie, ca daca faina a stat la cald si e mai uscata, atunci trebuie mai multa apa ), 2 lingurite de sare, 2 linguri de drojdie uscata si 3 linguri de tarate de ovaz .
Astfel, toate amestecate, le-am pus intr-o oala incapatoare , am acoperit-o cu capac, am tras folie alimentara peste capac si am dat la frigider. Eu am tinut la rece 15 ore (de dupa masa de la 15 si pana dimineata la 6 ).
Am scos aluatul din oala, l-am rasturnat pe planseta bine infainata, l-am rostogolit prin faina, l-am rupt in doua si apoi inca in 3.
Cele 6 bucati de aluat, le-am aplatizat usor, le-am invartit ca pe rulou si apoi am rasucit ca pe un snur. Le-am pus cate 3 in tava, distantate , le-am ciupit deasupra cu foarfeca de bucatarie si apoi am lasat tava la cald pentru 70 de minute.
Inainte de a le pune la copt, am pus in cuptor o oala cu apa clocotita, ca sa se faca un pic de abur in cuptor.
Au stat in cuptorul setat la 220 grade pret de 40 de minute. Le-am scos si apoi le-am infasurat intr-o fata de masa de bumbac si au ramas asa la racit.
Deci, dintr-un kilogram de faina, au iesit 6 baghete, cam 220-250 de grame fiecare. Am rupt o bucata ,s-a vazut crescuta destul de bine pentru faina integrala, are un miros exceptional de paine coapta, este extraordinar de gustoasa si usor de facut.
03 aprilie 2013
Turte cu tarate, varianta imbunatatita
Pentru ca tendinta este de a manca putina paine , m-am gandit sa fac niste turte cu tarate, ceva intre saleurile alea coapte in forma pe aragaz si turta clasica, coapta pe plita. Au iesit minunate adica foarte , foarte subtiri si s-au copt tare bine, foarte bune la gust ,crocante si pot inlocui cu succes o gustare(un pachetel la serviciu) sau pot fi mancate langa ciorba sau orice fel de mancare.
Asadar, am facut un aluat din jumatate de kilogram de faina amestecata cu tarate (faina de grau 650 = 2oo grame ,tarate de grau = 300 grame), sare, un pliculet cu drojdie uscata, 1 lingurita de zahar si 2 linguri ulei de masline. L-am lasat la dospit o jumatate de ora.
Arata cam asa
L-am impartit in 20 de bucati si fiecare bucata am intins-o pe planseta
Foile se intind foarte, foarte subtiri, datorita uleiului din compozitie, cu conditia sa le intindeti de la mijloc catre margine si sa le tot intoarceti,la fiecare intoarcere iar le intindeti , pana cand sunt foarte subtiri. Eu nu le-am dat forma regulata, le-am lasat asa cum s-a intins aluatul.
Le-am copt in tigaia de clatite, din fonta groasa, cam cate un minut pe fiecare parte. S-au rumenit foarte frumos
Asa am rezolvat problema painii, fac aceste turte cam de doua ori pe saptamana,sunt suficiente pentru doua persoane, pe saturate.
01 februarie 2013
Paine cu tarate si faina de secara
- 10 linguri de faina de grau 650
- 3 linguri faina de secara
- 7 linguri de tarate
- sare
- apa calduta
- 2 linguri de ulei de masline
- 40 drojdie proaspata
- 2 linguri de seminte de floarea soarelui decojite
- 1 lingurita de zahar
Se cerne faina de grau si cea de secara,, se amesteca cu sarea si cu taratele ,se pune si maiaua crescuta si se adauga apa calduta, pana ce se ajunge la un aluat molcut. Atunci se adauga si semintele si se incepe framantarea, cam 10 minute. Apoi, cele 2 linguri de ulei se pun pe planseta si se aseaza aluatul peste, impachetandu-se cu podul palmei, pana ce se absoarbe tot uleiul.
Aluatul se da la crescut, acoperit cu servet de panza, pentru o jumatate de ora, intr-un loc cald.
Cand a crescut, l-am impartit in 16 bucati , carora le-am dat forma de chifle, le-am crestat deasupra, le-am uns cu un pic de apa calduta si le-am dat la cuptor pentru 45 de minute.
Au iesit foarte, foarte bune si crocante, chiar gustoase.
Am cantarit chiflele , greutatea lor variaza intre 45 si 50 de grame fiecare.
Voi mai face pentru ca merita, cu siguranta !
12 februarie 2012
Paine cu faina de secara si seminte de in
Mi s-a facut pofta de o paine de casa asa ca am facut 2 baghete, crocante si usoare ca fulgul !
Am amestecat 350 g de faina alba de paine, tip 650, cu 150 g de fainta integrala de secara, cu o lingurita rasa de sare, 25 g de drojdie, 1 lingurita de miere de albine, 2 linguri de seminte de in si apa calduta ( pina la consistenta unui aluat nu foarte moale).
Am framintat si am lasat la crescut o jumatate de ora.
Am impartit aluatul in doua si i-am dat forma de baghete, le-am crestat si le-am pus pe hirtie de copt in tava si am mai lasat la dospit inca o jumatate de ora.
Le-am copt 45 de minute la foc potrivit!
Au iesit doua paini foarte, foarte gustoase!
05 iunie 2011
Paine floarea soarelui
Pentru uns si presarat deasupra:1 galbenus , 30ml lapte,seminte de susan si in
Am facut aluatul la masina, l-am lasat o ora si jumatate, dupa care l-am scos , am facut foile pentru piine , le-am uns cu untul topit, le-am suprapus, le-am taiat si am facut coronita mare, apoi coronita mica si la sfirsit mijlocul si am lasat la crescut inca o jumate de ora.
A crescut frumos si a iesit deosebit de buna si de aspectuoasa!
31 ianuarie 2011
MAMALIGA CU BRANZA FOCSANI
In ceaunul de tuci pun la fiert 2 l apa cu sare si apoi, cind fierbe, pun 400 g de malai in varianta slobozita, adica presarata si amestecata continuu, pana ce se ingroasa .Nu trebuie sa fie vartoasa, pentru ca ea se va intari odata cu racirea.
Deci, pun brinza,Focsani pe fundul unui vas de ceramica, apoi un strat de mamaliga, iar branza, iar mamaliga si inchei cu branza deasupra.
Pun vasul la cuptor pentru 10 minute , ca sa se rumeneasca si sa se topeasca brnza si o las inca 15 minute ca sa se raceasca si sa capete forma straturile.
Va poftesc la cina !