26 iulie 2016

Saramura de pui


Pentru că este vară și avem din abundență legume proaspete, o saramură cu ciocănele de pui reprezintă o tentație grozav de gustoasă.

Așadar, am pregătit 6 ciocănele de pui, fără piele, pe care le-am pus pe grill și le-am lăsat până ce s-au rumenit frumos pe toate părțile.

Separat, am copt pe o tablă de inox 6 ardei grași, 2 cepe curățate, 4 roșii și un ardei iute.

După ce legumele s-au copt, le-am curățat și le-am tăiat cubulețe, apoi le-am pus la fiert cu 1,5 l de apă. Am adăugat sare, piper, o crenguță de cimbru și o foaie de dafin. Când a început să fiarbă, am adăugat ciocănelele de pui și le-am lăsat să fiarbă încet, înăbușit, aproximativ 30 de minute. Timpul de fierbere poate varia în funcție de tipul de pui – la puiul de țară e nevoie de mai mult timp.

La sfârșit, după ce am luat vasul de pe foc, am adăugat 3 căței de usturoi tocați mărunt și câteva fire de pătrunjel verde. Am lăsat vasul acoperit să se odihnească timp de 10 minute.

A ieșit o mâncare delicioasă, cu gust de vară. Merge de minune servită alături de o mămăligă moale.