08 iulie 2014

Ghiveci pentru iarna, la borcan




Ingrediente și pregătire:

Se aleg legume sănătoase, bine coapte: morcov, rădăcină de pătrunjel, mazăre, vinete, conopidă, dovlecei, fasole verde, ardei gras, gogoșari și gulii. Legumele se curăță, se taie în cuburi și rondele de aproximativ 2 cm, pentru a nu se sfărâma în timpul preparării.
Într-o oală de inox, puneți la fiert apă cu sare grunjoasă, o linguriță de piper măcinat, o mână de pătrunjel verde tocat și frunze de țelină. Opariți legumele pe rând, după necesitate:

  • Morcov și rădăcină de pătrunjel: 6 minute
  • Dovlecel și vânătă: 3 minute
  • Fasole verde: 4 minute
  • Varză și gulie: 5 minute
  • Ardei gras, mazăre, gogoșari: 3-4 minute

Este ușor de observat când sunt gata: își schimbă culoarea și se înmoaie ușor. Scoateți-le cu o spumieră și așezați-le în borcane, fără a le presa; își vor găsi locul pe măsură ce se răcesc.

Adăugarea roșiilor:
Rosiile bine coapte se pasează, iar sucul rezultat se toarnă peste legume. Agitați borcanul prin mișcări scurte, pentru ca sucul să se distribuie uniform printre legume.

Sterilizarea:
Închideți ermetic borcanele și sterilizați-le în două etape:

  1. În prima zi: Sterilizați borcanele în apă fierbinte timp de 30 de minute. După scurgerea timpului, lăsați-le în oala de sterilizare, acoperite cu pături groase pentru a se răci lent.
  2. A doua zi: Sterilizați din nou timp de 30 de minute. Păstrați borcanele în oala de sterilizare până se răcesc complet.

Munca este mai multă, dar avantajele sunt evidente: ghiveciul se păstrează fără probleme până la 2 ani, fără a fi necesari conservanți, datorită sterilizării duble. Am încercat să pun și ceapă și orez, dar acestea i-au alterat gustul după un an. Ghiveciul conservat astfel este foarte versatil.

Sugestii de servire:

  • Pentru un gust mai bogat, gătiți ghiveciul cu ceapă călită și adăugați la final o mână de orez, usturoi sau cartofi.
  • Pentru o opțiune dietetică, căliți puțină ceapă în ulei de măsline, adăugați ghiveciul din borcan și lăsați-l să dea în clocot. Este o garnitură excelentă pentru chiftele sau friptură, sau se poate servi simplu, alături de mujdei de usturoi.


4 comentarii:

Anonim spunea...

Sa nu te opresti din a ne ajuta sa gatim ! Multumim pentru retetele tale detaliate ! Nu se da gres niciodata!Doina Paula!

Daniela spunea...

Doina, nu ma pot opri si sa vreau ! Iarna bate la usa imediat !

Anonim spunea...

Excelenta reteta, asa face si mama..anul trecut a adaugat si bame! Toamna placuta cu bucurii si multe impliniri sa aveti....

Daniela spunea...

Multumesc frumos, va intorc aceleasi urari de bine si de sanatate multa !