25 mai 2013

Papanasi prajiti (varianta dietetica si rapida)


Am avut in frigider cam 300 grame branza de vaci  slaba  si ii expira termenul de valabilitate   asa ca , repede, ceva trebuia facut.

Am amestecat branza cu o lingura de indulcitor, 2 oua, 1 lingura amidon alimentar, esenta de vanilie si rom  .
Cu lingura,in tigaia de clatite din fonta, incinsa la maximum, am pus  amestecul si am lasat  cate  4 minute pe fiecare parte, la foc mic. 
Au iesit ceva fel forma de clatite - papanasi, foarte gustosi si  pufosi, numai buni pentru o  gustarica dulce si extrem de rapida. 

Peste marinat la cuptor


Va amintiti galetusele cu peste marinat de  cumparat? Pe langa peretii galetusei  te imbie pestele, morcovul , ceapa iar cand o desfaci ai  parte de surpriza : in mijloc, doar  zeama, ceapa si morcov. Totdeauna  mi-a fost ciuda ca ma  pacalesc singura  dar totusi cumparam. Acum am  incercat acasa , varianta dietetica, sa vad ce gust o avea si daca  va intra  reteta pe lista bucatelor des facute de mine. A intrat deja, a iesit foarte, foarte buna . 
Am folosit : 1,5 kg merluciu  (trunchi), 100 ml otet de vin de 9 grade,  300 ml apa, sare, piper boabe, frunze  de dafin ,6 cepe potrivite si 6 morcovi noi. 
Am taiat pestele in bucati cam de 2 cm, l-am asezat in tava mai mica, sa stea inghesuit, deasupra am pus ceapa taiata rondele subtiri  si morcovul  taiat in felii subtiri , piperul  boabe, frunzele  de dafin iar peste tot am pus  amestecul  de apa cu otetul si sare. 
Am acoperit tava cu folie si am pus-o in cuptorul incins pentru 2 ore, la foc mic. 
A iesit o mancare rece minunata, spornica  si gustoasa !




15 mai 2013

Rulouri din piept de pui umplute cu ficatei



Au avut mare trecere rulourile astea de pui, acum, cand sunt  legume  proaspete de sezon  (ridichi, ceapa verde ) .

Am portionat  si batut pieptul de pui intre 2 folii, usor, ca sa nu se rupa . 
Am presarat cu sare si piper .
Am tocat marunt o ceapa rosie mica si 3 catei de usturoi  si  am pus totul intr-o tigaie antiderenta. Cand  s-au calit putin, mai mult infierbantat, am pus peste o cana de suc de rosii facut in casa, sare, piper , un ardei gras rosu macinat   si un pic de boia iute. Dupa ce a dat un clocot, am pus ficateii de pui taiati in bucati mici si am lasat la inabusit, pana ce nu a mai fost deloc lichid si a scazut foarte bine. 
Am pus cate o lingura de umplutura  in mijlocul bucatii de piept, am rulat cu grija si le-am pus  intr-o tavita de silicon (ca acelea pentru cozonac ) aliniate, asa, ca sarmalutele, putintel inghesuite. Aranjarea lor in felul acesta  a facut ca rulourile sa prinda contur frumos, fara a mai fi nevoie  sa fie prinse cu scobitori  sau legate cu ata ca sa isi pastreze forma .Am pus o jumatate de cana de apa peste rulouri, am presarat cu  cimbru  si am dat la cuptor pentru 50 de minute. 
Au iesit minunate ca si  gust, usor condimentate,numai bune de mancat cu legume !

10 mai 2013

Prajitura cu branza de vaci si goji, fara aluat


Branza de vaci, gatita in felul acesta este foarte tentanta!
Este destul de dietetica prajitura, avand in vedere ca nu are aluat si de data asta am pus indulcitor !
Seamana cu prajitura aceasta si cu aceasta dar in varianta dietetica.
Deci, 1 kg de branza de vaci dietetica, 9 oua, 2 pachete de budinca de vanilie, 4 linguri de indulcitor, 2 fiole esenta de vanilie, 2 fiole esente de rom, 1 praf de copt  si 4 linguri de goji. 
Am hidratat goji in apa timp de o ora.
Am amestecat branza cu galbenusurile, esentele, budinca ,goji  si praful de copt. Apoi am batut albusurile spuma  cu  indulcitorul, am amestecat si am pus in 2 tavi : una normala, cu inel si una din silicon, in forma de trandafir.Au stat la copt 45 de minute  . Probabil ca la cea din silicon trebuia sa mai am rabdare sa se raceasca mai bine ca sa iasa din forma perfect(data viitoare de tinut minte ) insa, fata de prajitura din tava normala,a avut tinuta mult mai buna, nu s-a lasat deloc . Ar fi mers coapta  si in tava dreptunghiulara, cand s-a racit se putea taia frumos , in patratele. 
Cantitatile sunt mari dar pot fi reduse  pastrand proportiile .
A iesit o prajitura savuroasa si extrem de gustoasa !