03 august 2018

Legume la cuptor

Pentru că este vară și pentru că acum este sezonul lor, legumele sunt la loc de cinste!
Calde sau reci, întotdeauna își găsesc un loc bun la masă, fie ca garnitură, fie ca fel principal. Noi le mâncăm reci, cu mujdei.

Legumele fierte au un gust fad, așa că le-am prăjit puțin înainte, pe rând, doar cât să-și dezvolte aroma, în ulei de floarea-soarelui (2 linguri).
Am folosit ce aveam în cămară și în grădină: vinete, ardei gras, dovlecei, roșii și ceapă roșie. Nu am curățat dovleceii și vinetele, doar le-am tăiat în felii generoase. Ceapa, fiind micuță, am tăiat-o doar în patru.

Ardeiul gras l-am tăiat în fâșii, așa cum a venit tăietura, iar roșiile, fiind micuțe (cherry), le-am lăsat întregi.

După ce le-am călit ușor, le-am pus într-o tavă largă, le-am asezonat cu sare, piper, cimbru, puțin oregano și usturoi granulat, apoi le-am mai dat la cuptor pentru 20 de minute.

A ieșit o mâncare delicioasă, savuroasă și sănătoasă, ideală pentru zilele toride de vară!
Pentru cei care țin post, este o mâncare perfectă!