Inspirată din bucătăria italiană, această tartă s-a vrut a fi un aperitiv grozav pentru o zi de sărbătoare. A ieșit pe măsura poftei.
Aluatul, simplu: 500 grame de făină albă superioară, 25 grame drojdie proaspătă, 1 linguriță sare, 1 linguriță zahăr pudră, 300 ml lapte călduț, 50 ml ulei de măsline. Se diluează drojdia cu zahărul, se adaugă laptele, se răstoarnă peste făina cernută împreună cu sarea și se omogenizează. Se adaugă uleiul și se frământă prin împăturire, pâna la absorbția completă a uleiului. Se lasă la crescut până ce își dublează volumul.
2 batoane de mozarella se feliază pe ambele părți, cu ajutorul a 2 linguri de lemn, se intercalează felii de roșii și busuioc verde și se dă la frigider.
Se pune aluatul pe o hârtie de copt, se aplatizează mijlocul cu ajutorul palmelor, lăsând lateralul mai înalt, ca o bordură. Cu ajutorul degetelor, se dă formă de brăduț bordurii.
Deja are formă de tartă. Pe mijloc se pune sos de roșii sau ketchup.
Se acoperă cu felii de șuncă.
Mozarella se mai taie o dată pe lungime, rezultând astfel 4 fâșii de brânză, care se pun în interiorul tartei, completându-se cu cașcaval ras.
Se dă la cuptor pentru 25 minute, la 180 de grade.
Gustare, fel de bază sau aperitiv, tarta asta merită făcută, este grozavă!