02 aprilie 2016

Coșulețe cu ciocolată și căpșuni




Cum sunt la gust? Excepționale! Cum se fac? Foarte, foarte simplu!
Au revenit la modă formele de nuci și de coșulețe. Normal, mi-am adus aminte de tinerețe, când lighenele doldora de nuci umplute erau puse în cămară, la frăgezit! Nu se frăgezeau prea tare, căci nu apucau!
Azi am încercat coșulețele, cu o rețetă veche, care nu dă greș niciodată!
Așadar, 200 de grame de unt cu 82% grăsime, 5 linguri de apă rece, 1 lingură de oțet și 420 de grame de făină albă. Din toate aceste ingrediente se face un aluat omogen, care se dă la rece pentru 1 oră.
Apoi se formează biluțe de dimensiunea unei nuci mărișoare, se pun în formă și se coc pe ochiul de aragaz, cam 7 minute la foc mic, întorcând forma pe o față și pe alta.
Eu, doar azi, am ars forma și am încercat-o, așa că se vede un colorit diferențiat, până am aflat timpul exact de coacere.



Coșulețele le-am umplut cu cremă ganache din ciocolată neagră și le-am decorat cu căpșuni proaspete.
Crema ganache a fost făcută din 200 ml frișcă lichidă, încălzită până la punctul de fierbere, pe care am turnat-o peste 200 de grame de ciocolată neagră, ruptă în bucăți. A stat 5 minute să se înmoaie, apoi am omogenizat totul, am lăsat la rece 30 de minute și apoi am turnat în coșulețe.

Așa arată forma de coșulețe!
Se pot face și cu margarină, iar umplutura să fie din magiun cu nucă, și, uite așa, iese dulcele de post!


Niciun comentariu: