sâmbătă, 26 februarie 2011

PLACINTE ARDELENESTI CU BRINZA SARATA, BRINZA DULCE, VARZA SI MERE


Azi e simbata  si pentru ca  am vrut sa mincam ceva bun, am facut placinte :
Aluatul l-am facut  din 1 kg de faina alba trei nule Baneasa  cernuta impreuna cu 1 lingurita sare fina, 60 g  drojdie proaspata frecata bine cu 1  lingurita de zahar si   700 ml apa calduta (se framinta doar  pina ce se omogenizeaza aluatul, nu mai mult) .Apoi 50 ml ulei de masline am pus pe masa si am impaturat aluatul pina ce a absorbit  tot uleiul.

L-am dat la  crescut la cald, pina ce si-a dublat volumul (aproximativ 15 minute).
 Dupa asta l-am scos si l-am impartit in 16  portii egale, pe  care le-am  asezat pe masa unsa cu ulei si le-am lasat pina ce si-au dublat volumul .
 Apoi, pe masa unsa cu ulei, am inceput confectionarea lor, adica am intins aluatul  cu miinile pline de ulei, am pus umplutura , am pliat aluatul si am cusut marginile cu virfurile degetelor, totodata si apasind  peste placinta,  ca sa iasa tot aerul afara. 

Pentru copt am o tipsie de  fonta groasa , pe care o pun direct  pe focul de  la aragaz, pun foarte putin ulei   si incep sa le coc la  foc potrivit, chiar mic, pentru fiecare parte de placinte cam 4-5 minute, pina ce se rumenesc putin.
Nu au nevoie de mai mult timp la copt deoarece foaia este foarte, foarte subtire   iar umplutura este  semipreparata : varza este calita, merele sint calite cu zahar si scortisoara iar  brinza  are nevoie de  putin timp  ca sa se topeasca.  
Desi  poate parea ca se lucreaza cu mult ulei, vreau sa spun ca pentru 16 placinte  folosesc doar 150 ml de ulei, nu mai mult dar il tot intind pe masa  si pe miini si de aceea  totul pare uleios.  
Pofta buna  la placinte ! 

miercuri, 23 februarie 2011

MANCARE DE ARDEI COPTI CU PULPE DE PUI

Cum iarna este lunga, tentatia este sa gatesti cu legume si atunci  aceasta mincare este ideala  ca fel doi.
O ceapa se  undeste in  ulei de masline, se adauga pulpele de pui taiate in jumatate, se amesteca pana ce isi schimba culoarea  carnea , se adauga  sare, piper, boia iute , foi de dafin si o cana de apa. Se lasa sa dea un clocot si apoi se  amesteca cu ardeii capia copti si taiati in fasii si cu  4 linguri de  de bulion.
Se rastoarna  intr-un vas ceramic si se da la cuptor pentru  30 de minute, la foc mare, pana ce scade zeama. Este foarte buna cu mamaliga alaturi  dar merge foarte bine si pe pilaf de  orez, are un gust deosebit de ardei copti  iar  carnea de pui , fiarta in  sosul ardeilor, este  gustoasa si aromata. 


marți, 22 februarie 2011

VAFE CU CASCAVAL

Vafele sint excelente ca si gustare , mai ales cind ai musafiri  si inca  nu sint gata gratarele !
Sint  foarte simplu de facut  iar pentru asta  avem nevoie de  200 g unt topit, 4 oua, sare, 1 lingurita praf  de copt, 150  ml bere  , 250 g  faina si  200 g  cascaval ras. 
Toate ingredientele se amesteca(in afara de cascaval ) se  incalzeste aparatul de vafe si  se incepe coacerea lor, nu  trebuie   sa fie groase pentru  ca , se lipesc  2 cite 2, cit sint inca fierbinti, punind cascaval ras intre ele si apoi se presara cascaval ras si pe deasupra. Cascavalul de deasupra se va topi foarte frumos  si atunci se pot  taia vafele  in forma de inimoara, precum se vede in poza.

luni, 21 februarie 2011

PLACINTA CU BRINZA

 Placinta cu   brinza sarata , facuta in cuptor,  este ideala pentru  atunci  cind nu  ai timp mult la dispozitie sau  mai bine zis mai vrei sa faci si altceva in timpul acela. 
Aluatul este simplu : 12 linguri de faina, sare, drojdie cit o  nuca, o  lingurita de zahar, apa calda,1 lingura ulei  de  masline,  brinza sarata si  ou pentru uns deasupra. 
Drojdia, inmuiata cu zahar  si un pic de apa calda, se pune peste faina cernuta (cu tot cu sare) , se adauga apa  calduta pina ce se  obtine un aluat  ferm. Uleiul de masline se pune pe masa, se pune aluatul  peste el si  se  impatureste alutaul cu  podul palmei pina incorporeaza tot uleiul. 
Se da la crescut   pina ce isi dubleaza volumul. Apoi, se intinde o  foaie, se aseaza in tava cu marginile putin ridicate, se pune brinza si  apoi o a doua  foaie de aluat, se  lipesc marginile  , se inteapa cu  furculita  si se unge cu  oul batut. 
In cuptor sta cam 40 de minute la foc potrivit, pina ce se rumeneste frumos deasupra. Este buna si calda si  rece, simpla sau cu smintina deasupra !

sâmbătă, 19 februarie 2011

PRAJITURA CU CREMA DE CIOCOLATA SI PIERSICI

Aceasta prajitura este deosebita la  gust deoarece imbina perfect  ciocolata cu  piersica din compot si se topeste in gura !
Facem un blat clasic  din  8 oua, 8 linguri de zahar , 8 linguri de faina si  o lingura de rom : se bat albusurile spuma, se  adauga zaharul si romul si se bat din nou pana se intaresc  (nu cade de pe tel ) . Se adauga galbenusurile , se amesteca doar prin rasturnare si apoi se pune faina, la fel, amestecata doar prin rasturnare pana ce se omogenizeaza aluatul. 
Se  desarta repede  in tava  tapetata cu hirtie  si se da la cuptor pentru 40  minute, la foc potrivit (nu se deschide cuptorul 25 de minute) .Dupa ce e copt, se scoate si se lasa la racit   si apoi  se taie  in 3, cu un cutit bine ascutit.
Separat, 4 galbenusuri se  mixeaza cu 200 g zahar  intr-o  craticioara si se pun  deasupra unei alte  cratite cu apa clocotita, amestecind  continuu pana ce va  totul  va  deveni  ca o  smantana subtire si omogena (aproximativ. 15 minute).
Atunci se da la o parte si se  pune imediat  50 g de  cacao  de buna calitate, neaparat cernuta prin sita  inoxidabila, amestecandu-se  mereu si se da la rece. In momentul in  care crema  s-a racit , se adauga   un pachet de unt de 200 g  ( la temperatura camerei ) si  se  amesteca pana ce va fi  inglobat complet in crema .
Se da  la rece .
Piersicile din compot se  scurg si se taie feliute. Blatul taiat  se insiropeaza usor cu  siropul piersicilor  si apoi  incepem constructia prajiturii : peste blat se pune un rand de crema(nu gros), se aseaza piersicile  si  se mai pune un rand de crema, apoi  iar  blat  si crema-piersici- crema urmind ca deasupra  sa  punem tot  crema si nu  glazura. 
Peste  ultimul strat de crema  se pune ciocolata alba razuita marunt si  bombonele  colorate 
 Prajitura trebuie sa stea cateva ore la rece  inainte de  a fi  servita. 

GHIVECI CU DOVLECEI SI PIEPT DE PUI

Este  foarte bun, usor de facut si dietetic !
O  ceapa  taiata marunt se  prajeste in ulei de masline, se adauga  pieptul de pui taiat cubulete si se amesteca pina ce carnea isi schimba culoarea.Se adauga sare, piper, boia de ardei iute si  o  cana de apa. 
Dupa ce a dat un clocot, se adauga dovleceii taiati  cubulete  (dovleceii eu ii  conserv toamna  , doar in apa, in borcan de 1,7 l )si  3 linguri de bulion.
Se adauga o cana de  orez spalat bine, se mai  fierbe  20 - 25 de minute   dupa care se aromeaza cu  marar taiat marunt, se ia de pe foc , se pune capacul si se lasa asa  15 minute, timp in care orezul va absorbi toata zeama.
Noi il mincam cu mujdei de usturoi  natur , este foarte aromat si gustos !

joi, 17 februarie 2011

SARATELE



Saratelele sunt de obicei mai  bune dupa ce stau putin, devin  fragede si  gustoase, se topesc in gura !
Pentru  o portie mare  de  saratele avem nevoie de 500 grame de faina, 200 g  margarina, 2 oua, 100 g smantana groasa, sare si 50  g de cascaval razuit marunt. Toate aceste ingrediente se amesteca  pana ce aluatul  este omogen si  dupa aceea se lasa la rece  de seara pana dimineata. 
 Se intinde foaie de  1/2 cm  grosime, se taie cu  ruleta zimtata  in fisii de circa  8 cm lungime si  1 cm latime,se ung cu ou, se presara sare grunjoasa si  cascaval afumat razuit

Se pun in tava de copt  pe hartie, distantate ,  si  se coc la foc  potrivit 15 minute. 
Le rumenesc  destul de bine iar  cascavalul afumat de deasupra  capata o  culoare foarte frumoasa .
Pastrate la rece  in cutie de carton captusita cu   hartie de copt  stau  chiar si  3 saptamini si sunt excelente  ca aperitiv. 

marți, 15 februarie 2011

OMLETA CU CIUPERCI SI CARNATI

Aceasta este o omleta de duminica, savuroasa si  satioasa !
Cateva  bucatele de slanina se prajesc in tigaia incinsa, se adauga carnatii  taiati  feliute si  apoi se adauga  ciupercile taiate felii , putina sare si piper,  se lasa la inabusit pana  nu mai este apa  deloc in tigaie si au  aspect lucios. Atunci  le  luam din tigaie si le punem intr-un bol.
Separat, ouale se bat  cu  sare, piper, o lingura de lapte si  una de faina si se  rastoarna in tigaia incinsa in care am pus foarte putin ulei. . Peste oua  rasturnam in mod egal   carnatii,slanina si ciupercile  si mai lasam pe foc  pana  ce omleta a capatat  o forma frumoasa si compacta .
Alaturi   merge foarte bine  o felie de paine de casa,eventual prajita  si  rosii  sau castraveti, dupa dorinta.
Pofta buna sa aveti !

luni, 14 februarie 2011

PRAJITURA CU MERE CU BLAT DE BISCUITI

Aceasta  este o prajitura simpla, rapida si  cu un gust  minunat !
Avem  nevoie de :
500 g biscuiti  simpli
6-7 mere rosii, zemoase si aromate, mari
300 g unt
200 g zahar brun
scortisoara

Biscutii se  macina si  se amesteca cu   200 g unt topit dar rece , se aseaza in tava si  se dau la cuptor  pentru 5 minute .
Merele, curatate de coaja, se  taie in doua si apoi  se taie felii subtiri, ca si ceapa. Se  ia  jumatatea de mar taiata  si se pune direct peste  blatul de biscuiti,  si tot asa pina se umple   blatul. La urma , cu o furculita, le rastorni putin, mai bine zis departezi putin feliile , le rasfiri  putin.
 Dupa ce sint aranjate, 100 g de unt  topit se toarna peste mere, se amesteca zaharul brun cu scortisoara  si se presara peste mere.
Se da la cuptor pentru  30 de minute, are un gust inconfundabil, de mar cu biscuiti, cu zaharul caramelizat deasupra.Dupa ce s-a copt, se presara deasupra putin  zahar pudra cu  vanilie .  Este foarte, foarte aspectuoasa !!

Pofta buna  !!

duminică, 13 februarie 2011

SALATA DE CASCAVAL CU OUA SI USTUROI


Pentru  aceasta salata fierb 6  oua tari si  le racesc . Dintr-un galbenus de oua fiert si unul crud, fac o maioneza  cu  ulei de masline si  o condimentez cu  usturoi  pisat  si sarat.  Cele 5 oua tari si albusul de la albusul ramas  de la al saselea  ou le  toc maruntel in cubulete. 
Imi place cascavalul afumat  asa ca o bucata  cam de 300 g   o dau  prin razatoarea de  mere. 
Pentru a aranja salata, folosesc boluri cu  baza mica si incep prin a pune  pe fundul bolului  un strat de  cascaval, apoi unul de ou tocat si peste  ele pun un strat de maioneza usturoiata si urmez aceasta ordine pina ce  se umple bolul, ultimul strat fiind de maioneza.  Se orneaza bolul  cu  masline,  castraveti , ardei gras,rosie,  verdeata (ce avem  prin casa ) si se da la  rece pentru cel putin 2 ore.

Salata asta o fac in special  iarna, e gustoasa si  satioasa, cu un pic de piine de casa  alaturi. 

Sa aveti pofta  buna !