27 septembrie 2024

Batoane cu mac


De mult timp intenționam să încerc aceste batoane cu mac. Testând făina și noua mașină de pâine, a venit și rândul lor!

Aluatul este simplu și gustos: 500 g făină albă superioară, 300 ml lapte cald, 25 g drojdie proaspătă, 50 g zahăr, 80 ml ulei, 50 g unt și un praf de sare.

Drojdia, amestecată cu o lingură de zahăr și 50 ml lapte, se presară cu puțină făină și se lasă timp de 10 minute. Apoi, se adaugă restul de zahăr, laptele rămas, uleiul și făina și se amestecă până la omogenizare. Aluatul se frământă până nu mai este lipicios (dacă se folosește mașina de pâine, se selectează un program de frământare), apoi se lasă la crescut.

Când aluatul își dublează volumul, se adaugă sarea și se frământă din nou, lăsându-se la crescut încă 10 minute.

Aluatul se împarte în 8 părți egale. Fiecare parte se întinde subțire cu sucitorul și se unge cu unt moale. Foaia se rulează strâns într-un sul și se așază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, lăsând o distanță de 2 cm între suluri. Batoanele se mai lasă la crescut până își dublează volumul.

Se amestecă 100 ml lapte rece cu o lingură de făină și cu acest amestec se pensulează batoanele. Deasupra se presară mac și se coc la 175 de grade, timp de 25 de minute.

Cu 2 minute înainte de a scoate batoanele din cuptor, se fierb 100 ml apă cu o lingură de zahăr. Apoi, acest sirop se toarnă încet peste 2 linguri de miere.

Imediat ce sunt scoase din cuptor, batoanele se pensulează cu mierea diluată și se lasă la răcit pe un grătar.

Aceste batoane cu mac sunt ușor de făcut și foarte gustoase. Dacă se doresc de post, untul poate fi înlocuit cu ulei.




BUDINCĂ DE OREZ CU MERE

Ne place orice este făcut cu mere și are gust de scorțișoară!

Budinca de orez cu mere se face foarte repede și este extrem de bună!
Am fiert o cană de orez (aproximativ 250 g) în 2,5 căni de lapte (de regulă, măsor orezul, iar laptele îl pun de două ori și jumătate cantitatea orezului), 2 linguri de zahăr, vanilie, scorțișoară și un pic de sare. Orezul a fiert 20 de minute, după care l-am lăsat la răcit, acoperit, pentru a absorbi tot laptele.




 


Separat, am amestecat 3 linguri de smântână (poate fi și iaurt cremos) cu un ou și orezul răcit.

Am tapetat o tavă cu pereți detașabili cu unt și pesmet, apoi am pus orezul și l-am aranjat ca un blat.

Am luat 4 mere, spălate, curățate și tăiate în jumătăți, apoi feliate subțire, ca ceapa, și le-am așezat peste orez, până ce am acoperit întreaga suprafață. Peste mere (le-am răsfirat ușor) am presărat zahăr brun, zahăr vanilat și scorțișoară, apoi am dat budinca la cuptor pentru 40 de minute.


După ce s-a copt, cam 30 de minute la o temperatură de 180°C, am scos pereții detașabili și am lăsat budinca să se răcească aproximativ 15 minute, pentru a se închega.

Este o budincă gustoasă, aspectuoasă și foarte ușor de făcut!

OUĂ UMPLUTE



Ouăle umplute au întotdeauna un aer sărbătoresc. Nu le fac des, tocmai pentru a fi gustate la maximum atunci când este cazul. De regulă, pregătesc 10 ouă pe care le fierb în apă cu sare, circa 10 minute, la foc mic. După ce se răcesc și se curăță, le tai în jumătate și scot gălbenușurile.

Pentru pasta de umplut, folosesc pate de ficat, gălbenușurile (obligatoriu date prin sită inoxidabilă), unt la temperatura camerei, sare și piper. Separat, prepar o maioneză tare dintr-un gălbenuș crud și unul fiert, folosind ulei de floarea-soarelui. O condimentez cu sare și piper, apoi adaug o lingură de smântână groasă fermentată și o lingură cu vârf de hrean (curățat și măcinat de mine acasă, ca să fie proaspăt).

Umplu jumătățile de ouă cu pasta, le așez pe platou cu umplutura în jos, iar în mijloc formez un ou din două jumătăți umplute, tăind puțin la bază pentru stabilitate. Peste ouă torn maioneza, care s-a subțiat de la smântână, și decorez platoul în funcție de anotimp și de ce avem prin casă (roșii, măsline, gogoșari, pătrunjel).

 

Tartă cu mere, pere și nuci



Pentru aluatul de tartă am folosit 200 g de făină, 120 g unt, 20 g zahăr pudră, 1 vârf de cuțit de sare, coajă rasă de lămâie și 50 ml apă rece, pe care le-am amestecat și le-am dat la rece pentru 20 de minute.

Între timp, se curăță 4 pere și se taie pe lungime. Din aluatul răcit se întinde o foaie într-o tavă rotundă de tartă, cu diametrul de 23 cm. Pe marginea aluatului din tavă se așază un rând de felii de pere suprapuse puțin, astfel încât mijlocul să rămână liber. Merele se taie în cubulețe și se amestecă cu nucile zdrobite și cu 1 lingură de zahăr tos. Acest amestec se pune în mijlocul tartei. Se coace la foc potrivit, aproximativ 30 de minute. După ce s-a copt, se amestecă 2 linguri de gem de caise cu puțin coniac (eu am pus vișinată) și se pune peste tarta fierbinte.

Prajitură cu mere, unt si caramel



Prăjitura este simplă și delicioasă.


Dacă tot s-au chinuit găinile alea nestresate să facă ouă adevărate, am zis să fac ceva în care să se vadă culoarea lor, să fie aluat galben, nu alb.

La piață, tarabele gem sub greutatea fructelor. Normal, merele, frumoase, cu aromă de vară, te îmbiau să le iei. Așa că le-am luat, iar drept urmare, a ieșit o prăjitură răsturnată cu mere.

Am început cu începutul: am caramelizat 150 de grame de zahăr brun într-o cratiță, groasă și antiaderentă.

După ce s-a caramelizat, am rotit cratița până ce zahărul s-a întins pe tot fundul cratiței și pe circa 2 cm din pereții ei. Am lăsat să se răcească, pentru a se întări.

Merele le-am curățat de coajă, le-am tăiat în felii (opt) și le-am așezat în două straturi suprapuse, peste zahărul întărit. Peste mere am pus 50 de grame de unt, tăiat în cubulețe mici. Am pus cratița în cuptorul preîncălzit, la 200 de grade, pentru 30 de minute.

Între timp, am bătut spumă albușurile de la 5 ouă, cu un praf de sare. Apoi am adăugat 140 de grame de zahăr brun, 2 pliculețe de zahăr vanilat și o lingură de zeamă de lămâie și am continuat să bat până ce a ieșit o bezea lucioasă și fermă. Am adăugat gălbenușurile și am amestecat prin răsturnare, iar la final am încorporat 150 de grame de făină, amestecând tot prin răsturnare.

Am scos merele din cuptor și am turnat rapid aluatul de pandișpan peste ele, apoi le-am pus din nou în cuptor, de această dată la 175 de grade, pentru 30 de minute.

După ce am scos prăjitura din cuptor, am răsturnat-o rapid pe un grătar și am lăsat-o la răcit. Deasupra am ras o bucățică de ciocolată albă.

Este foarte gustoasă, gustul de mere s-a îmbinat perfect cu untul și vanilia, iar prăjitura este extrem de simplu de făcut. Merele de vară sunt ușor acrișoare și aromate, având un gust inconfundabil.





08 decembrie 2022

Biscuiți fragezi și aromați pentru Moș Crăciun

 







Aluatul este unul simplu și ușor de făcut, din:

  • 250 g unt 80% grăsime
  • 250 g zahăr pudră
  • 2 ouă
  • 550 g făină albă
  • coaja rasă de la o portocală
  • 1 vârf de cuțit de sare
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1 linguriță esență de vanilie

 Se mixează untul moale cu zahărul și sarea 3-4  minute, apoi se adaugă ouăle, amestecând bine după fiecare, se pune vanilia, coaja de portocală și apoi se încorporează făina cernută împreună cu praful de copt. Se omogenizează aluatul și se dă la rece pentru o oră.

După ce s-a răcit, se întinde aluatul în foaie de circa ½ cm și se decupează biscuiții cu forme diferite. Se coc în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, timp de 10 minute, până ce se rumenesc ușor marginile.





Se scot ușor, se lasă la răcit și apoi se ornează cu glazură de zahăr, colorată. Ultima etapă, cea de ornare, o pot face copiii, este o distracție grozavă pentru toată familia. Dinozaurii sunt albaștri sau verzi, steluțele sunt multicolore, ciupercile sunt cu pălărie roșie, căsuța este înzăpezită iar brăduții sunt împodobiți.

 

11 noiembrie 2022

Guguluf cu ciocolată





110 g unt moale cu min. 80% grăsime

70 g zahar pudră
5 ouă
un vârf de cuțit sare
1 plic zahăr vanilat
110 grame ciocolată cu 70% cacao
1 lingură de rom
70 g zahăr tos
1 vârf de cuțit sare
90 g făină albă
20 g cacao
Untul moale se spumează cu sarea și zahărul pudră. Apoi se adaugă pe rând cele 5 gălbenușuri, mixându-se după fiecare. Ciocolata se topește și, după ce se răcorește puțin, se toarnă în șuvoi subțire și se mixează în continuare.
Separat, se bat cele 5 albușuri rămase, până se fac spumă. Se adaugă deodată zahărul tos, zahărul vanilat și romul. Se bate în continuare până ce bezeaua devine fermă și lucioasă.
Făina se cerne împreună cu cele 20 de grame de cacao.
Peste amestecul cu ciocolata topită se adaugă jumătate din bezea și jumătate din amestecul cu făină și cacao. Se amestecă totul cu o paletă, ușor, prin răsturnare, ca să se omogenizeze. Apoi se deșartă toată bezeaua și restul de făină, încorporându-se la fel, cu mișcări largi, prin răsturnare.
Forma de guguluf se tapetează cu unt și făină. Aluatul este pufos și aerat, se pune în tavă, se nivelează și se coace 40-45 de minute la 170 de grade.
După ce este copt, se răstoarnă pe un grilaj metalic și se lasă la răcit.
Se decorează cu ciocolată albă topită și alune caramelizate.

28 octombrie 2022

Paleuri cu marmeladă de caise

 





Rețeta este simplă și ușor de făcut.

260 g unt moale
260 g zahăr pudră
400 g făină
4 ouă
5 g praf de copt
1 linguriță esență de vanilie
1 vârf de cuțit de sare

Se spumează untul, se adaugă zahărul pudră și se omogenizează. Pe rând, se adaugă ouăle, sarea și esența de vanilie, apoi se încorporează toată făina, cernută împreună cu praful de copt.

Aluatul este onctuos și omogen. Cu ajutorul unei pungi pentru ornat, tăiată cam 1 cm la capăt, se formează mici grămăjoare de aluat pe hârtia de copt din tavă și se coc la 175 de grade timp de 15 minute.

După ce se răcesc, se lipesc câte două cu marmeladă fină de caise, apoi se decorează cu ciocolată topită. Pentru copii, se folosește ciocolată cu lapte.

09 octombrie 2022

Hribi cu pui în sos cremos

 




O mâncare delicioasă, cu un gust deosebit și o aromă incredibilă.

O ceapă mare albă se taie mărunt și se călește în ulei de floarea-soarelui. Când devine sticloasă, se adaugă carnea de pui (4 pulpe și 4 aripioare). Se călește și carnea până își schimbă culoarea și se rumenește ușor, apoi se adaugă hribii (aproximativ 800 de grame), sare, piper și se lasă la înăbușit.

Se formează un sos grozav. Dacă sosul scade înainte ca puiul să fie fiert suficient, se adaugă o cană de apă fierbinte și se mai lasă la fiert.

Când carnea este fiartă, se adaugă în sos 400 de grame de smântână fermentată, cu cel puțin 20% grăsime, și se amestecă bine. Se lasă să dea un clocot, pentru ca sosul să se fluidizeze și să acopere carnea. Când totul este gata, se ia de pe foc și se adaugă două gălbenușuri, amestecând energic până la încorporarea lor completă.

Sosul este cremos și consistent, perfect pentru a fi savurat cu mămăligă caldă.





02 octombrie 2022

Clătite dospite







300 ml lapte, 300 ml bere blondă, 10 grame drojdie proaspătă, 3 ouă, sare, 1 vârf de cuțit de turmeric, 1 lingură de smântână fermentată, 15 ml ulei de floarea-soarelui, 1 lingură de rom, 300 de grame de făină albă.

Toate aceste ingrediente se pun în blender, cu excepția făinii. Se mixează timp de 30 de secunde, apoi se adaugă făina. Aluatul trebuie să fie omogen și să curgă, dar să nu fie foarte fluid. Dacă este necesar, se mai adaugă făină sau se diluează cu lapte. Se acoperă vasul și se lasă la dospit timp de 1 oră.

O tigaie antiaderentă pentru clătite se încălzește bine și se începe coacerea clătitelor. Datorită drojdiei, clătitele ies dantelate, puțin mai groase decât cele obișnuite și foarte, foarte fragede. Chiar dacă sunt mai groase, se coc bine la foc potrivit și se rumenesc frumos.

Se pot umple cu diverse gemuri, devenind extrem de gustoase. Umplutura pătrunde prin toată dantela și clătitele devin foarte suculente.












08 martie 2022

Mucenici moldovenești umpluți cu nucă și merișoare , ediția 2022

 Nu trece 9 martie fără sfințișori, așa cum este tradiția.


 Aluatul de astăzi a fost cel de cozonac:
  • 1250 grame făină albă de calitate superioară
  • 14 gălbenușuri
  • 250 grame zahăr
  • 75 grame drojdie proaspătă
  • 200 ml lapte bătut
  • 365 ml lapte
  • 150 grame unt cu 82% grăsime
  • esență de rom și vanilie
  • coajă rasă de portocală și lămâie
  • 2 pliculețe zahăr vanilat
  • 1 linguriță sare

Se opăresc 100 g de făină cu 200 ml lapte clocotit, se lasă la răcit, apoi se adaugă drojdia frecată cu o lingură de zahăr pudră. Se lasă la crescut 15 minute, într-un loc călduț, vasul fiind acoperit cu folie alimentară.
Separat, se pun în blender celelalte ingrediente: se începe cu restul de lapte cald, apoi laptele bătut, zahărul tos, gălbenușurile, esențele, coaja rasă de portocală și lămâie, iar la sfârșit se adaugă maiaua, apoi se omogenizează. Se răstoarnă totul peste restul de făină cernută împreună cu sarea și se frământă, adăugând treptat untul topit (rece). Se lasă la crescut 60 de minute, până își dublează volumul.

În acest timp, nuca măcinată (400 de grame) se pune la foc împreună cu merișoarele (100 de grame), 100 de grame zahăr pudră și 400 ml lapte. Se fierbe totul 15 minute, la foc mic, apoi se lasă la răcit.

După ce aluatul a crescut, se împarte în 24 de bucăți, se dă fiecărei bucăți formă dreptunghiulară (30x10 cm) și se pune umplutura pe margine. Se rulează strâns, se adună capetele, iar cercul obținut se răsucește în formă de 8.

Mucenicii se pun în tava tapetată cu hârtie de copt (intră în 2 tăvi mari de cuptor) și se lasă la crescut încă 30 de minute. Se ung cu gălbenuș amestecat cu puțin lapte și se coc la 180 de grade timp de 35-40 de minute. Dacă se coc ambele tăvi deodată, după 20 de minute le schimbăm între ele.

După ce s-au copt, se ung imediat cu miere de albine călduță și se presară cu nucă prăjită, tocată la cuțit. Se lasă la răcit pe un grătar, la temperatura bucătăriei.






17 octombrie 2021

Tartă cu șuncă și mozarella






 

Inspirată din bucătăria italiană, această tartă s-a vrut a fi un aperitiv grozav pentru  o zi de sărbătoare. A ieșit pe măsura poftei.

Aluatul, simplu: 500 grame de făină albă superioară, 25 grame drojdie proaspătă, 1 linguriță sare, 1 linguriță zahăr pudră, 300 ml lapte călduț, 50 ml ulei de măsline. Se diluează drojdia cu zahărul, se adaugă laptele, se răstoarnă peste făina cernută împreună cu sarea și se omogenizează. Se adaugă uleiul și se frământă prin împăturire, pâna la absorbția completă a uleiului. Se lasă la crescut până ce își dublează volumul. 

2 batoane de mozarella se feliază pe ambele părți, cu ajutorul a 2 linguri de lemn, se intercalează felii de roșii și busuioc verde și se dă la frigider. 




Se pune aluatul pe o hârtie de copt, se aplatizează mijlocul cu ajutorul palmelor, lăsând lateralul mai înalt, ca o bordură. Cu ajutorul degetelor, se dă formă de brăduț bordurii. 



Deja are formă de tartă. Pe mijloc se pune sos de roșii sau ketchup. 



Se acoperă cu felii de șuncă.  



Mozarella se mai taie o dată pe lungime, rezultând astfel 4 fâșii de brânză, care se pun în interiorul tartei, completându-se cu cașcaval ras.


 Se dă la cuptor pentru 25 minute, la 180 de grade. 


Gustare, fel de bază sau aperitiv, tarta asta merită făcută, este grozavă!