10 mai 2011

Balmos


Pentru  ca este luna mai, musai un balmos !
2 litri de jintuiala, 1 pachet de unt , 2 linguri  de smantana vartoasa , sare si 200 g de branza de oaie, acestea sunt ingredientele cu  care  balmosul iese nemaipomenit !
Daca  linga el se afla un castron cu supa  de salata verde sau de ciorba de dovlecei, atunci  te omenesti   corespunzator !!!!

Se pune la fiert jintuiala, se adauga sarea, untul , smantina si  branza de oaie . Cand clocoteste , se adauga in ploaie(slobozit) malaiul (circa 500 g) , se amesteca bine si  se fierbe cam 30 de minute, amestecand  mereu, sa nu se prinda de vas. 
Se desarta intr-un vas si se lasa  la racit, ca sa se inchege. Fiind foarte gras, balmosul  se  va desprinde de marginile  vasului. 
Este bun si delicios acest balmos, cam gras intr-adevar , pentru cine are voie sa manance de toate. Daca sunteti cumva  la dieta si nu vreti sa stricati randuiala,  atunci facem un balmos fara adaosuri, numai din jintuiala . Si aici, reteta este simpla : 1 l de jintuiala, sare si 400  grame de faina de malai. Este foarte bun si asa, are gust usor acrisor  si se mananca, la fel, simplu sau cu supa de salata verde ori ciorba de dovlecei. 
Poftiti la masa !!! 



05 mai 2011

PESTE LA CUPTOR


Ne place pestele si  , ca atare,  gatim orice fel de peste   gasim de cumparat  in pravalie,  bineinteles accesibil financiar !
Am luat din Real   o  bucata de peste (cred ca era somn de Dunare) , cam de 2 kg si l-am gatit in cel  mai  simplu  mod cu  putinta , in cuptor, pe cartofi  !
Bucata de peste, frumoasa  de altfel, am spalat-o si am condimentat-o
 si  am lasat-o  un  ceas sa ia gust .
A capatat o culoare   aurie si frumoasa

Intr-o tava smaltuita, am pus  cartofi, am condimentat, am pus pestele, un pic de ulei,  o cana de apa si  am pus folie de aluminiu deasupra, am dat la cuptor pentru jumatate de ora.
Am dat la o  parte folia  si  am lasat  inca in cuptor pina ce  a scazut apa si  s-a rumenit pestele, care s-a desprins frumos de pe oase.
Alaturi,  nelipsitul mujdei de usturoi  si o pofta mare, mare !

02 mai 2011

Meniu de 1 MAI - NU MICI CI FLEICA DE PORC LA GRATAR SI SLANINA FRIPTA

Cu o zi inainte de 1 Mai  i-am cintat  toata ziua sotului meu  ca vreau si eu mici  de 1 Mai!!!
Toate bune si frumoase  dar, de dimineata, in Real, cind m-a apucat cititul pe eticheta micilor si am vazut  ca la loc de cinste sta glutamatul (eu, sincer, nu stiam ca in mici se pune sau, mai bine, nu stiam ca  micii sint varianta moderna)  mi-a pierit instantaneu  pofta de mici asa ca, am schimbat meniul : fleica arata foarte bine, era proaspata asa ca, daca e bal, bal sa fie si  am zis ca mai bine  mincam fleica la gratar, cu pireu de cartofi si salata de varza!


Am  condimentat serios fleica si am lasat-o in asteptare cam o ora, timp in care s-a incins gratarul !

 Cum fara un pic de slanina fripta nu mergea, am scos din congelator slanina si am pregatit-o pentru gratar!


Cu pireu de cartofi si salata de varza, a fost  nemaipomenit ! 


S-a  facut totul repede, gustos si am fost si multumita  ca am mincat ceva bun ( nu neaparat sanatos ) dar nu plin de E-uri , mi-am facut si pofta cu gratarul de 1 Mai  asa ca, una peste alta, a iesit totul bine (chiar foarte bine tinind cont ca dupa ce am terminat de mincat a venit ploaia )

30 aprilie 2011

CRAP LA CUPTOR PE PAT DE CARTOFI


Crapul romanesc  de tip oglinda este mai dulce si mai gustos decit cel cu  multi solzi.Chiar daca este putin gras, la cuptor se topeste grasimea si se rumeneste carnea  asa ca  este deosebit de bun.
Un crap de  1 kg, la care i-am indepartat capul si coada  (din care fac un bors de peste nemaipomenit) , se curata, spala si condimenteaza si se lasa cam 1 ora sa ia  gust de condimente. 
Intr-o tava  se  aranjeaza un  pat de cartofi , se  taie si o ceapa in patru si se pune printre cartofi, se condimenteaza cu  sare si piper si  deasupra se aseaza pestele . Se pune o jumatate de cana de apa, se pune folie de aluminiu deasupra si se da la cuptor , la foc tare. Dupa  20 de minute, se scoate folia de deasupra si se lasa in cuptor pina ce scade apa si pestele se rumeneste frumos.
Cu un mujdei de usturoi  alaturi, este o bunatate asa ca poftiti la masa !

28 aprilie 2011

Boia de ardei iute


De ani buni am renuntat sa mai cumpar  boia de ardei din piata , asta pentru ca, in primul rand, nu mai sunt taranii de alta data, care garantau marfa si  la care reveneai  in mod constant. 
Astfel,  am inceput sa cultiv  ardei iuti  de calitate si  fac in casa ori de cite ori este nevoie .
Nu intotdeauna nimeresc: anul trecut am incurcat semintele de ardei , in loc sa iasa  chili



a iesit ardeiul iute  olandez.


Nici o problema, se mai intimpla, ma folosesc de ce am. 
Dupa  ce  incep sa se coaca ardeii, incep sa ii adun si  ii  insiruiesc pe sfoara, chiar daca mai sunt si verzi printre ei, nu se intimpla nimic, ei se vor inrosi toti.
Cand sunt foarte bine uscati, indepartez cotorul si  ii macin, cu tot cu seminte, in  rasnita de piper(cea electrica, ) pana se face o pudra fina si aromata. 


Pastrez boiaua in borcan de sticla inchis ermetic si o folosesc  foarte mult la gatit, da un gust de iute placut  mincarii , tocmai atat cat trebuie .

19 aprilie 2011

Salata de orez


Salata de orez cu verdeturi a iesit tare buna si gustoasa !
200 g de orez  l-am fiert timp de 20 de minute in apa cu condimente. L-am trecut sub jetul  de apa rece si l-am scurs bine. 




Am taiat 2 legaturi de ceapa verde , 2 legaturi de leurda, 2 legaturi de ridichi, cite o legatura de marar si patrunjel, am adaugat sare si  ulei de masline si am lasat sa-si ia gust o jumatate de ora. 
Pentru o zi de post, este o mincare ideala !

17 aprilie 2011

Pilaf cu carne de gaina si ardei copti


Pilaful  cu carne de gaina si ardei copti este o mincare deosebit de satioasa  si gustoasa !
Am pus la bataie  o ceapa, 1 gaina de 1,3 kg, 300 g orez, ulei, 1 kg de ardei copti, sare, piper, boia de ardei iute.




Am  taiat ceapa, am calit-o in  ulei, am pus carnea,  si am lasat-o pina ce si-a schimbat culoarea, am pus sare, piper, boia de ardei iute, ceva buruieni uscate (patrunjel , marar) am  pus apa  cit sa acopere carnea si  am rasturnat totul in kukta unde a fiert cam 1 ora. 
Dupa ce a fiert carnea, am desertat inapoi in cratita si am pus  ardeii copti si macinati, a dat un clocot si  am pus orezul spalat. 




A mai fiert inca 25 de minute, am pus verdeata si  am luat de pe foc, cratita raminind acoperita inca  o jumatate de ora, timp in care  orezul infloreste frumos, absorbind toata zeama. 
Poftiti la  masa !

15 aprilie 2011

Tiramisu


Tiramisu  este o prajitura foarte apreciata in familia noastra, o facem si pentru mese festive(atunci aspectul are mare importanta) dar o facem si  pentru un  desert obisnuit si o  facem  asa ca in poza,fara pretentii, direct in vasul ceramic. 
Reteta este  simpla: 500 g  mascarpone, 1/2 l frisca lichida, 2 pachete cu crema de vanilie de la Dr. Oetker, 1 cana zahar, 4 folii de piscoturi, cafea neagra si  cacao .
Se bate  frisca cu zaharul pana ce se intareste, se adauga mascarpone si la sfarsit se pune praful de vanilie.
Piscoturile se inmoaie in  cafea  neagra (racita)  si se incepe  constructia tortului : pe fundul  vasului intindem un pic de crema, se aseaza apoi piscoturile , se pune un alt  rand de crema, alte piscoturi si la sfarsit crema.
Peste ultimul strat de crema  se presara cacao cernuta si se da la rece pentru  minim 4 ore. 
Este o reteta simpla, fara pretentii si  garantez reusita  tortului pentru oricine il face si  respecta  reteta !

14 aprilie 2011

Ratotă cu ceapa verde


Am avut ouă proaspete si cu galbenuş   galben - portocaliu  aşa ca s-a impus o ratotă  cu ceapă verde si cîrnaţi!
Am prăjit cîteva  bucăţele de slănină, am pus cîrnatii, ceapa verde şi peste  ele am pus  6 ouă bătute cu sare şi piper. Am  mestecat continuu si , cînd ouăle au avut aspect de  jumări, imediat am deşertat în farfurie.
Alături, pîine coaptă pe vatră si ceva roşii tăiate.
A  ieşit o bunătate !!!!