vineri, 1 mai 2015

Tarta cu mere




Din categoria bunatati exceptionale, azi am facut o tarta cu mere, cu un aluat fraged, deosebit ca si gust si consistenta. 
Aluatul, simplu : 225 grame de unt rece , 60 ml de apa rece, 45 ml de ulei, 310 grame faina alba, 1 lingura de zahar, 1 lingurita de sare, 10 ml de otet, Se amesteca faina cu sarea si zaharul, se pune uleiul si se omogenizeaza, se adauga untul rece taiat bucatele si apa rece si se amesteca cu mixerul  pana ce se incorporeaza faina in unt si arata ca niste frecatei (fulgi)  infainati bine.
Se aranjeaza aluatul pe o bucata de folie alimentara, se impacheteaza si se da pentru doua ore la frigider. 
Separat, 5 mere mari, curatate de coaja, se taie felii subtiri, si se pun intr-o tigaie, impreuna cu 2 linguri de zahar si 1 lingura de unt. Se presara si scortisoara macinata si se lasa la calit pentru 10 minute, pana ce nu mai este lichid .
Aluatul rece se intinde cu sucitorul  in foaie subtire , cam de jumatate de centimetru si se pune intr-o tava  rotunda, care inainte a fost tapetata cu putina faina. Se aseaza in tava, marginile in exces se baga inapoi  si se modeleaza cu degetele marginea de sus, ca sa aiba tinuta  tarta. 
Peste aluatul de tarta se aseaza un strat de tarate de ovaz, care vor absorbi surplusul de lichid si nu se va incruzi aluatul. 
Se pune umplutura de mere (rece ) si se niveleaza  iar peste ea se face grilaj de aluat, pe care il ungem cu un galbenus de ou. 
Tarta se da la cuptor , la 175 de grade, pentru 40 de minute. 
Iese foarte usor din forma si se pune pe un gratar la racit.Este absolut delicioasa, merita sa o faceti, familia va fi incantata !

Niciun comentariu: