15 octombrie 2016

Salată de fasole cu porumb și ceapă roșie


Întotdeauna fierb mai multă fasole deodată. Puneți-o la înmuiat de seara, iar a doua zi, fasolea se scurge de apă, se spală și se pune la fiert în apă rece, împreună cu o ceapă, un morcov, un pătrunjel, sare, piper și o foaie de dafin. Fasolea este albă, mică și se pătrunde până în mijlocul bobului, având gustul zarzavatului adăugat.

Prima mâncare o fac atunci, imediat, iar a doua mâncare o fac peste câteva săptămâni. Se păstrează bine la congelator, scursă bine de zeamă și pusă într-o cutie de plastic, închisă ermetic. Dezghețarea se face treptat, în frigider.

Aceasta este o salată cu fasole de la congelator. Intră în categoria semipreparatelor. Peste fasole, se taie ceapa roșie de apă, se adaugă o cutie de porumb, scurs bine, pătrunjel verde tocat, se potrivește de sare și piper și se definitivează gustul cu ulei de măsline și zeamă de lămâie. Trebuie să stea măcar vreo 2 ore, ca să capete gust. Poate fi mâncată simplă, de post, sau ca garnitură la un grătar. Este delicioasă, ușor de făcut și foarte sățioasă.

21 august 2016

Biscuiti cu merisoare pentru copii, fara zahar



O rețetă minunată, ideală pentru copilași, cu o textură minunata si, cu un mare avantaj: nu se sfărâmă, rămân întregi, buni de ronțăit până la ultima bucățică.

Rețeta, cât se poate de simplă:

12 linguri de lapte
12 linguri de unt topit și răcit
2 ouă 
1 linguriță rasă bicarbonat de sodiu
100 g merișoare uscate
500 g faină integrală de grâu

Aluatul se face foarte ușor: merișoarele uscate se fac pasta cu ajutorul unui blender si a celor 12 linguri de lapte. Se adaugă untul topit, ouăle, bicarbonatul de sodiu stins cu 1 linguriță zeama de lămâie și, la urmă, faina de grâu integrală. 
Iese un aluat omogen, elastic, care se dă la frigider pentru 1 ora, învelit în folie alimentară. După o ora, se scoate de la frigider, se întinde în foaie groasa, asta înseamnă cam 7 mm și se decupează cu o formă metalică. Se coc la cuptor, pe foaie de copt, circa 30 minute la 175 de grade. Se păstrează minunat, la rece. 
Nu sunt foarte dulci, nu sunt sfărâmicioși, deci, acești biscuiți sunt o alternativă minunată la produsele din magazine.



26 iulie 2016

Saramura de pui


Pentru că este vară și avem din abundență legume proaspete, o saramură cu ciocănele de pui reprezintă o tentație grozav de gustoasă.

Așadar, am pregătit 6 ciocănele de pui, fără piele, pe care le-am pus pe grill și le-am lăsat până ce s-au rumenit frumos pe toate părțile.

Separat, am copt pe o tablă de inox 6 ardei grași, 2 cepe curățate, 4 roșii și un ardei iute.

După ce legumele s-au copt, le-am curățat și le-am tăiat cubulețe, apoi le-am pus la fiert cu 1,5 l de apă. Am adăugat sare, piper, o crenguță de cimbru și o foaie de dafin. Când a început să fiarbă, am adăugat ciocănelele de pui și le-am lăsat să fiarbă încet, înăbușit, aproximativ 30 de minute. Timpul de fierbere poate varia în funcție de tipul de pui – la puiul de țară e nevoie de mai mult timp.

La sfârșit, după ce am luat vasul de pe foc, am adăugat 3 căței de usturoi tocați mărunt și câteva fire de pătrunjel verde. Am lăsat vasul acoperit să se odihnească timp de 10 minute.

A ieșit o mâncare delicioasă, cu gust de vară. Merge de minune servită alături de o mămăligă moale.