05 iunie 2014

Retese (placinte )cu branza Focsani



Pentru ca acum nu mai este o problema  branza Focsani , am facut niste retese  cu aceasta branza untoasa, minunata, de data asta cu faina alba , 650, foarte buna la framantat. 
Asadar, am framantat 1 kg de faina, cu 60 de grame de drojdie proaspata si cam 600 ml de apa (aici e greu de stabilit exact  cantitatea de apa, depinde foarte mult de gradul de umiditate al fainii) calduta, 2 lingurite de sare fina si  4 linguri de ulei de masline. 
Drojdia am  frecat-o cu o lingurita de zahar pana ce s-a lichefiat , am amestecat cu putina apa calda si am rasturnat peste faina cernuta de doua ori si amestecata cu sarea. Apoi am pus si restul de apa, am framantat un pic pana ce s-a omogenizat totul (aici se vede daca ajunge apa sau nu  - daca nu e destula, ramane faina pe fundul ligheanului si atunci mai adaugati apa cu taraita ). Apoi, am intins uleiul pe planseta , am pus aluatul  si am inceput sa il impatur  pana ce s-a absorbit tot uleiul. Acesta este tot framantatul. Pe fundul ligheanului am pus faina, am pus aluatul, l-am crestat la mijloc si l-am lasat la crescut , la cald, pana ce si-a dublat volumul (cam in 30 de minute ). Dupa aceea am luat cate o mana de aluat, am intins foaie  subtire pe planseta , am uns cu unt topit dar rece si am pus , pe o margine branza Focsani, modelata ca si sul. Am rasucit sulul de aluat, strans,peste cel de branza  si apoi i-am dat forma de melc, pe care l-am pus pe platou de inox si a mers la frigider. Acolo a stat vreo jumate de ora, ca nu am avut timp mai repede sa le coc. 

Le-am scos si, in ordinea in care le-am pus, am inceput  sa le intind in foaie, cu sucitorul
si apoi le-am copt , in tigaie de fonta (merge bine si teflon sau ceramica ), pe aragaz, la foc mic. Eu am copt la trei tigai odata, merge mai usor .
Diferenta  intre placintele cu branza obisnuita si acestea  este ca aceasta branza nu lasa apa, nu umezeste aluatul si nu sparge aluatul, ca sa se  arda la copt.Sunt extraordinar de bune si reci , retesele ! Si mai este o diferenta : dat fiind faptul ca au unt si sunt facute ca un melc, ele se vor desface frumos, in foi subtiri, aproape ca un foietaj. 

4 comentarii:

Mari spunea...

Știi cât mi-e de foame? Ce-aș mai vrea și eu una!!!

Daniela spunea...

Hai !!!

Mari spunea...

Iar mă amăgești?

Daniela spunea...

Mariana, eu doar spun, nu amagesc pe nimeni, tu stii asta !