La vremea asta din iarna simti nevoia sa mananci legume iar un ghiveci este binevenit intotdeauna. In mod normal, ghiveciul nu are o reteta fixa, se poate face cu ce ai in casa, cu ce ai in pivnita sau cu legume din piata ori supermarket. Diferenta dintre legume crude si cele gatite, la vremea asta, o da gustul. Celor crude nu prea ai ce le face in schimb, la astea gatite, poti sa le schimbi gustul din condimente si din faptul ca isi imprumuta gustul.
Eu nu cumpar legume iarna, am in pivnita, special pregatite borcane cu bunatati pentru perioada de iarna,
Asadar, o ceapa taiata marunt se infierbanta intr-o lingura de ulei. Apoi, legumele se pun in functie de timpul lor de fierbere. Peste ceapa, imediat, se pune morcov si patrunjel radacina, se lasa cam 5 minute sa se undeasca impreuna cu ceapa si apoi se pune ardeiul gras. Daca celelalte legume sunt conserve, la 5 minute dupa ardei se pot pune vinetele, dovlecelul, conopida, fasolea verde,varza, sucul de rosii, se condimenteaza cu sare, piper, cimbru si o foaie de dafin si se lasa sa clocoteasca vreme de 15 minute. Daca legumele sunt crude, imediat dupa ardei se adauga apa fierbinte, se lasa sa clocoteasca si se adauga pe rand legumele taiate cubulete, se condimenteaza , se lasa sa dea un clocot si abia apoi se pune sucul de rosii.
Mai nou fac acest ghiveci in cratita, pe aragaz, in varianta rapida. Dupa ce toate au fiert si in bucatarie miroase a vara, se da la o parte si, cu ajutorul unui polonic, se scoate zeama (nu va fi foarte multa, pentru ca ghiveciul se face la foc mare si scade rapid.
Separat, o capatana de usturoi se curata si se marunteste. Eu o maruntesc intr-un tocator electric si , peste ea, se pune zeama scoasa din cratita, asa fierbinte. Se amesteca bine , bine si in final va iesi o pasta de usturoi delicioasa, care , in momentul servirii, se adauga peste ghiveci, in farfurie.
Simplu sau cu ceva carne alaturi, ghiveciul acesta este sanatate curata, deliciu culinar si o mancare excelenta de dieta .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu