Pentru ca aveam in frigider o cutie de mascarpone de 250 grame , cumparata initial pentru ceva prajitura cu fructe care nu a mai ajuns la rand, am facut o portie de paste delicioase.
Asadar, intai am facut sosul : am incalzit in putin ulei 2 cepe verzi tocate marunt si 2 catei de usturoi , la fel, maruntiti, pret de un minut. Peste asta am pus un borcan de sos de rosii cu ciuperci, facut in casa( se pot pune doua rosii taiate marunt si vreo 300 grame de ciuperci, la fel, maruntite) si se lasa sa dea un clocot. Se adauga mascarpone, sare, piper si oregano, se lasa sa se omogenizeze si sa dea un clocot. Separat, am fiert pastele conform instructiunilor de pe ambalajul cutiei originale, le-am scurs si am pastrat 2 cani de apa in care au fiert. Am pus pastele scurse peste sos, am adaugat apa retinuta si apoi am lasat sa dea un clocot impreuna. Am luat de pe foc, am pus o mana zdravana de frunze de busuioc taiate si am lasat oala acoperita, cam 15 minute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu