marți, 12 ianuarie 2021

Budincă de clătite cu șuncă și sos bechamel






Gustos, simplu și bun.

Clătite, din 2 ouă, 200 ml lapte, 200 ml bere , sare, ulei și făină albă, până la consistența unei smântâni subțiri. Se lasă la odihnit 15 minute, după care se coc clătitele. 

Separat, se face un sos bechamel din 25 g unt, o lingură de făină și 700 ml lapte. Dupa ce este fiert și strecurat, se condimentează cu sare și piper. 

O tavă din ceramică se unge cu puțin unt, se aranjează clătitele ,
 


se pune șuncă de pui

feliile de cașcaval afumat 
și sosul.
Dacă este suficient de înaltă tava, se repetă. Peste sosul bechamel se pune o altă clătită, șuncă, cașcaval și iarăși sos. Se adună marginile clătitelor
se acoperă cu capac din clătită 
se răzuiește cașcaval și se pun câteva bucățele de unt. 
Se dă la cuptor pentru 25 de minute, la 180 grade. 



După ce se scoate din cuptor, se mai lasă la răcit și închegat 15 minute.























joi, 7 ianuarie 2021

Tigaie picantă de pui cu legume


Repede și gustos: 6 pulpe de pui dezosate, tăiate cubulețe, se rumenesc într-o tigaie. Apoi, se răstoarnă într-un castron, se sărează, se piperează și se amestecă bine cu o lingură de amidon alimentar. 






Separat, o ceapă roșie și 3 căței de usturoi se taie mărunt și se călesc într-o lingură de ulei de măsline, peste care se pun 750 g  legume mexicane congelate, o cutie de fasole boabe, o jumătate de cutie de porumb dulce, jumătate de kilogram de ciuperci călite, puțin cimbru, piper, fulgi de ardei iute și se lasă la la foc mare 10 minute. Se adaugă  carnea, se pune un pahar de apă și se potrivește de sare. Se mai lasă la fiert 10 minute, timp în care se leagă și sosul. 





                                        
                                                 
                                       

                  

Poftiți la masă!























vineri, 25 decembrie 2020


 Vă mulțumesc, vă prețuiesc și vă doresc multă sănătate, alături de tot binele din lume!

marți, 13 octombrie 2020

Sarmale cu ciuperci, în sos de legume


Bune, foarte bune aceste sarmale cu ciuperci, aproape că nu se deosebesc la gust de sarmalele clasice, cu carne tocată. 

Se începe cu varza, căreia i se scoate cotorul și se opărește în apă cu sare. Foile se desfac foarte ușor, una câte una. 

Pentru umplutură, am folosit 480 grame de orez cu bob rotund, mare, pe care l-am spălat și l-am lăsat la umflat, în apă rece, pentru 10-15 minute. 

O ceapa albă tocată mărunt se călește ușor, peste ea se pun  legume date prin răzătoare (doi morcovi și  o rădăcină de pătrunjel), 800 grame de ciuperci champignon tocate foarte mărunt, 2 roșii tăiate, se lasă la călit până ce se evaporă apa. Atunci se pune orezul și se mai lasă pe foc 2-3 minute. Se potrivește de sare și piper și se lasă la răcit. 

Separat, se încinge puțin ulei de floarea soarelui și în uleiul încins se pun legume rase fin: o ceapa mare albă, un morcov, o rădăcină de pătrunjel și roșii coapte (sau suc de roșii), se lasă la călit 5 minute la foc mare, se sărează și se piperează, după care se pune o cană de apă și se ia de pe foc. 

Pe fundul oalei sub presiune am pus varză, cimbru și foi de dafin, peste care am clădit sarmalele și le-am acoperit cu varza rămasă, tocată mărunt. Se răstoarnă peste ele sosul de legume, se mai adaugă apă (se poate pune din apa în care am opărit varza). Apa trebuie să depășească sarmalele cam cu 3-4 cm.

Au fiert în oala cu presiune o jumătate de oră, după care le-am deșertat într-o tavă de friptură și le-am dat la cuptor pentru alte 30 de minute, până ce s-au copt ușor, rumenindu-se pe deasupra. 

Au ieșit deosebit de gustoase fierte așa, în sosul de legume. La cuptor au căpătat gust de copt și s-au închegat foarte bine.  

Vă invit să le pregătiți, din cantitățile acestea au ieșit 34 de sarmale potrivite ca mărime, nu foarte mici . 

Pentru cine ține dietă, pentru cine ține post sau pentru cine iubește ciupercile, sunt tocmai potrivite!




luni, 5 octombrie 2020

Împletituri dulci cu brânză sărată

Simple sau umplute, aceste împletituri sunt tocmai bune pentru un wekend. Nu foarte dulci dar foarte gustoase și aromate, eu le-am umplut cu brânză Focșani, au ieșit delicioase. Umplutura sărată s-a combinat tare bine cu aluatul dulce. 

Aluatul, cel clasic de cozonac:

  • 1250 grame făină albă de calitate superioară
  • 14 gălbenușuri
  • 250 grame zahăr
  • 75 grame drojdie proaspătă
  • 200 ml lapte bătut
  • 365 ml lapte călduț
  • 250 grame unt de 82% grăsime
  • esență de rom și vanilie
  • coajă rasă de portocală și lămâie
  • zahăr vanilat 2 pliculețe
Etapele de realizare a alutului sunt acestea:

100 g de făină se pun într-un castron de inox si se opăresc cu 200 ml lapte clocotit. Se amestecă repede până ce se dizolvă toate cocoloasele, se răsfiră pe fundul castronului si se lasă la răcit .

Drojdia, frecată cu 1 linguriță de zahăr pudră, se pune peste făina opărită dar numai atunci când este aproape rece. Se amestecă bine  aceasta maia  si se  lasă la crescut, aproape de sursa de caldura, 15 minute, sau, în cuptorul cu microunde, nepornit. 

Făina se cerne de trei ori, împreună cu sarea. 

Separat, gălbenusurile, zahărul, laptele batut, restul de lapte dulce caldut , coaja de lămâie si portocală, zahărul vanilat se pun in blender și se amestecă bine.

După ce maiaua a crescut,  se pune în blender câteva minute ca să se omogenizeze si  apoi se toarna peste făină. Se omogenizeaza si se incepe framantatul. 

 Cel mai usor si mai simplu de framantat manual este sa  vă înmuiati mâinile în untul topit si călduț din castron,  pe măsura ce frământați. Astfel, aluatul  se frământă mult mai usor , untul se încorporează treptat și, după ce este copt, aluatul se va rupe fâsii, adică va fi crescut foarte bine. Când ați terminat de încorporat untul, ați terminat si cu frământatul, aluatul deja se va dezlipi de pe mâini si este gata de pus la crescut, fie in apropierea unei surse de caldură, fie in cuptorul calduț, cu usa cuptorului închisă, ca să fie ferit de curent. Aluatul se lasă la dospit până ce își dublează volumul. 

 Pentru frământatul la mașina de pâine, se face exact la fel doar că untul se pune în cuva mașinii și aluatul omogenizat se pune peste el. Se frământă o oră. Pentru frământatul la robot, la fel ca la manual, se pun untul pe rând, până la completa încorporare.

 După ce aluatul a crescut suficient, se pune pe masă, se împătură în 3 de 2 ori și se mai lasă la crescut 20 minute.

Aluatul se împarte în 8 și se se întind foi cam de jumătate de centimetru grosime.

 1 kg de brânză sărată se omogenizează  cu 4 gălbenușuri și se împarte la 8, apoi se pune peste aluat, nu înainte de a presăra puțin gris peste foaia întinsă. Se fac 8 suluri egale, care se vor împleti în 2, deci, vor ieși 4 împletituri.






vineri, 2 octombrie 2020

Prăjitură cu brânză și piersici, fără aluat




Aceasta este o prăjitură excelentă pentru cine iubește brânza de vaci și piersicile!

Pentru prăjitură avem nevoie de 750 g de brânză de vaci, 9 ouă, 100 g zahăr pudră, 9 linguri zahăr tos, zeama și coaja de la o lămâie mare, 170 g unt  topit dar rece, 150 g gris, 1 budincă de vanilie și  4 piersici mari.

Brânza de vaci se dă obligatoriu  prin sită inoxidabilă  (devine pufoasă și aerată), se adaugă gălbenușurile, zahărul pudră, zeama și coaja de lămâie, budinca de vanilie și grisul. 

Separat, albușurile se bat spumă tare cu zahărul tos și se amestecă la final cu compoziția, prin răsturnare ușoară.

Se pune totul în tavă rotundă cu inel, tapetată cu hârtie de copt și se așează piersicile tăiate în felii, se dă la cuptor pentru  45-50 de minute, la 180 de grade. 

Este foarte bună și  aspectuoasă, ușor de făcut și îmbină perfect gustul de brînză de vaci cu aroma piersicilor.  

Poftă bună la  prăjitură!

duminică, 21 iunie 2020

Clătite cu brânză de vaci și căpșuni

Să profităm de fructele de sezon și să facem bunătăți !
Astăzi, clătite fragede, gustoase si aromate !
Așadar, facem un aluat  simplu din 3 ouă, 200 ml smântână de gătit cu 30% grăsime, 500 ml bere blondă, 30 ml ulei , un praf de sare și făină albă de calitate superioară. Aluatul trebuie să fie ca o smântână moale, care se trece prin sita de inox și abia apoi se lasă la odihnit cel puțin 30 de minute. 
Clătitele se coc la foc potrivit (vara gătim afară, în terasă)
Branza de vaci se omogenizează cu 1 ou, 2 linguri de zahăr pudră și un pliculeț de zahăr vanilat. 
Căpșunile se taie cubulețe și se pun peste brânză.

Clătitele umplute se așează în cerc într-o tavă unsă cu unt și tapetată cu pesmet. Deasupra se pune un ou bătut cu 2 linguri de smântână și câteva bucățele de unt. 
 Așa arată după ce au stat 30 de minute în cuptor .
Imediat ce am scos din cuptor, am pus 3 linguri de peltea de vișine pe deasupra.  Merge orice fel de gem, se va topi de la căldură și va da plus de savoare și dulceață!
Poftiți la masă !

duminică, 31 mai 2020

Cartofi noi cu rozmarin si boia afumată


Iar mâncăm pe pofte ! Păi dacă este sezonul cartofilor noi, ăia din piață, de pe tarabe... Să nu fie oricum, numai roșii alegem! Dacă mai punem ceva carne alături, bine, dacă nu, și mai bine !
Spălați cu apă rece, curățați  bine, se taie in două.
Peste ei se pune sare, boia afumată, piper, usturoi granulat, rozmarin și ulei de măsline .
Cam așa arată !
Acum  e cea mai grea parte din rețetă: aranjatul în tavă, pe hârtie de copt și așteptarea să se coacă, la 225 grade, timp de 30 minute . 
După ce s-au copt, se răstoarnă în vas și se pun 2 lingurițe de mujdei peste ei, ca să se aromeze corect . 
Carnea a rămas, cartofii s-au mâncat !
Așa sunt de buni și aromați, cu mujdei mult se mănâncă, sunt delicioși !

sâmbătă, 30 mai 2020

Spumă de căpșuni cu bezea italiană


Pofta ce-am poftit ! Păi cum să nu ai pofte, când, din strat, căpșunile te invită să le ai în vedere !


Spălate și curățate 
le-am tocat în cubulețe 
și le-am împărțit în 3: unele de pus la foc, cu o lingura de zahar  si 2 linguri de apă, ca sa se prepare termic, 

altele de amestecat cu frișca bătută și ultimele , simple, puse direct în pahar. 
Mai departe , foarte simplu: 4 albușuri bătute bezea cu 4 linguri de zahăr pudră , peste care am pus căpșunile preparate termic, fierbinți. Se bate continuu până ce se întărește și se răcește în același timp. 
Cam așa arată, bățoasă tare  bezeaua asta !
Am mai bătut și 200 ml de frișcă cu 2 linguri de zahăr pudră, peste care am pus cubulețele crude de căpșuni . 
Mai simplu de atât nu se poate : un rând de frișcă, un biscuit mărunțit, cubulețe crude de căpșuni și apoi bezea . Multă bezea !
Aromă incredibilă, gust nemaipomenit, poftă satisfăcută ! 

duminică, 10 mai 2020

Coaste de porc la slow cooker



Azi mancăm pe pofte. De alea pentru leneși. Nu prea multă treabă, să nu ne obosim . 
De multă vreme am tot urmărit diverse rețete la slow cooker. Am zis sa iau unul modest, ieftin, ca să încerc. De nu e bun, îl duc înapoi. Normal, prima mâncare a fost pe poftă, coaste de porc. 
Le-am luat gata condimentate, de la carmangeria Cina. Simple nu erau. 

Le-am pus 5 ore pe high și doar  10 minute la cuptor, la sfârșit, pentru rumenire. Înainte de a stinge focul, am pus mujdei natur(usturoi uscat, usturoi verde, ardei iute, sare, pătrunjel verde și ulei de măsline). 
Au ieșit extraordinare, gustoase, fragede și aromate. Se topesc în gură, oasele sunt la distanță de carne, așa de bine s-au făcut.
Nu mai duc aparatul înapoi. Fac data viitoare un ciolan. M-am învățat cu binele .


sâmbătă, 9 mai 2020

Pariziene cu mere





Azi vorbim despre mere.
În fiecare an, la începutul lunii octombrie, mergem în livada Steluța  și cumpărăm mere. Multe mere, cam 100 kg. 
 


Le aranjăm frumos, pe căprării, în lădițe și le punem în pivniță. Stau frumos, cuminți, până în luna mai, atunci se termină merele noastre. Suntem asigurați cu fructe 5-6 luni.

Acum suntem deja în mai, merele sunt pe sfârșite, așa că, am zis să facem ceva bun, că este sfârșit de săptămână și suntem liberi.
Am hotărât să fac pariziene cu mere, mai aveam câteva ouă cu gălbenuș adevărat, portocaliu.
Aluatul este unul simplu și ușor:

  • 1100 g făină albă,
  • 100 g zahăr pudră cu aromă de vanilie
  • 120 g unt 
  • 2 gălbenușuri
  • 1 ou întreg 
  • 700 ml lapte 3,5% grăsime 
  • 2 pliculețe cu zahăr vanilat
  • 50 grame drojdie proaspătă
  • 1 linguriță sare




Se freacă drojdia cu 2 linguri de zahăr pudră până ce se diluează. 
Gălbenușurile se amestecă cu oul întreg, se bat, se pune restul de zahar pudră, drojdia , laptele călduț, zahărul vanilat și se amestecă cu făina cernută și amestecată cu sarea. 
Untul se pune la sfârșit, în funcție de tipul frământării : pe rând, în vasul robotului,în timpul frământării sau direct în cuva mașinii de pâine iar peste el se pune aluatul la frămăntat sau se înmoaie mâinile în el,în timpul frământării , la frământatul manual. 
Aluatul se lasă la dospit 45 minute în vas acoperit, într-un loc călduț și ferit de curent. 

Umplutura este la fel de simplă : merele curățate se taie cubulețe, se trag la tigaie în unt (până ce își schimbă culoarea puțin), se adaugă peste ele o lingură de amidon alimentar și scorțișoară și se trag de pe foc. Nu am mai pus zahăr în mere pentru că sunt foarte, foarte dulci . 

După dospire, aluatul l-am împărțit în 12 bucăți egale. Am făcut parizienele (am mai pus puțin unt moale peste aluat)

și le-am pus în tava cu hârtie de copt. Se mai lasă a crescut alte 25 de minute . 
Apoi se pensulează cu ou  și se coc la 175 grade cam 25-30 minute, în funcție de cuptor.
Normal că la ultimele două nu mi-a ajuns umplutura și salvatorul situației a rămas magiunul de prune 

Au ieșit grozave. Fragede și aromate, cu gust de scorțișoară și unt, crocante la suprafață iar bucătăria era plină de mirosuri care, de regulă, înseamnă ,, acasă ''.