duminică, 27 ianuarie 2019

Șalău cu ciuperci și măsline la cuptor



Pentru că este duminică și în meniu este pește, astăzi am încercat o nouă rețetă de pește la cuptor.
Peștele, file de șalău, l-am dezghețat în apă cu sare . După ce a fost complet dezghețat, l-am pus la scurs pe un grătar de inox și apoi l-am tamponat cu prosoape  de hârtie, ca sa fie uscat .

Într-o tigaie antiaderentă, am pus puțin ulei de floarea soarelui si am prăjit peștele  la foc iute, pe ambele părți, câte 2 minute .
Separat, am tocat o ceapa alba marunt si vreo 4 căței de usturoi mari, peste care am pus uleiul în care am prăjit peștele și am călit ușor. 

In vară, cînd erau multe roșii în grădină, am copt tăvi întregi la cuptor, cu ardei gras, ceapă roșie ,  busuioc, sare de murături și ulei de măsline , după care le-am congelat. Acum doar le dezgheț și le dau prin blender, fiind foarte ușor de folosit. 
Cam așa arată după blenduire 
Așadar, roșiile astfel pregătite le-am pus peste ceapa călită
și am pus o linguriță de zahăr pentru a tăia aciditatea roșiilor, piper,( sare nu , au avut roșiile coapte)  foi de dafin , ciuperci champignon brune ( de regula cumpăr mai multe, le pun în cuptor, cu ulei de masline si le las la copt , dupa care ajung in congelator, in porții mici) 
si o mână bună de măsline. 
Se lasă să dea un clocot, după care punem peștele  și dăm la cuptor pentru 20 minute .

Finalul este acesta :
Noi am mâncat simplu, cu o bucată de pită proaspătă, dar, se poate cu orez, cu mămăligă, cu cartofi natur ...
Poftiți la masă !

vineri, 3 august 2018

Legume la cuptor


Pentru ca este vara si pentru ca acum le este vremea, legumele sunt la loc de cinste !
Calde sau  reci, intotdeauna au loc bun la masa, garnitura la ceva sau mancare simpla. Noi le mancam reci ,  cu mujdei natur . 
Legumele fierte au gust de spalat, asa ca, le-am prajit inainte, putin, pe rand, cat sa dezvolte miros, in ulei de floarea soarelui (2 linguri) .
Am facut din ce era in camara  si in gradina :vinete, ardei gras, dovlecel, rosii  si ceapa rosie . Nu am curatat  dovlecelul si vinetele, doar am  taiat felii generoase . Ceapa , fiind micuta, am taiat-o doar in 4 .
Ardeiul gras, a fost taiat in fasii, cum a mers cutitul pe el iar rosiile, micute, cherry, au fost lasate intregi.
Dupa ce au fost calite usor , le-am pus intr-o tava larga, le-am asezonat cu sare, piper, cimbru, putin oregano, usturoi granulat  si le-am mai dat la cuptor pentru 20 minute . 
A iesit o mancare delicioasa, savuroasa si sanatoasa, ideala pentru zilele toride de vara !
Pentru cine tine post, este o mancare perfecta !

vineri, 27 iulie 2018

Salată de orez cu ardei copți



O mâncare de vară, simplă, gustoasă și răcoritoare este această salată.
O luăm cu începutul, întâi pregătim ardeii. Pot fi grași sau kapia, se coc pe flacără, se pun într- cratiță, se presară cu sare și se lasă acoperiți timp de 10 minute. Apoi, se curăță de pieliță și se asezonează cu usturoi tăiat mărunt, ulei de măsline și puțin oțet balsamic. Se lasă așa cam jumătate de oră.
Orezul îl gătim gustos: o ceapă mică tocată se încălzește în 2 linguri de ulei, se adaugă orezul spălat, sare, piper și puțină boia afumată. Apa se pune de două ori și jumătate cât orezul. Se fierbe 20 de minute la foc mic.
Cât timp fierbe orezul, ardeii se curăță de cotor și de semințe, ei sunt deja marinați și se dau prin tocător sau, se mărunțesc bine la cuțit.
Când orezul este gata fiert, se adaugă ardeii tocați, împreună cu zeama pe care au lăsat-o, se amestecă ușor și se lăsă acoperit vasul încă 15 minute.
Orezul va prelua gustul ardeilor și se va îmbiba cu sosul acestora.
Poate fi garnitura la friptură, mâncare de post, salată răcoritoare, oricum ar fi, este excelentă.




joi, 26 iulie 2018

Sos de roșii cu ciuperci




Adunam niște roșii ? Adunăm , cum să nu ! Și am adunat . 15 kilograme am adunat de dimineață . Toate, una și una . Pai cum sa nu te apuci de borcaniada? 



Adunăm niște ardei ? Adunăm ! 4 kilograme am strâns. Nici nu iti dai seama cât de mulți sunt , din cauza frunzelor. Ardeii au intrat la alta conserva, ardei cu rosii .  Tot azi am făcut-o . Am sa reeditez si  rețeta asta .
Au luat locul trandafirilor, ca acolo e stratul insorit . 
Adunăm niște ardei ? Adunăm ! 4 kilograme am strâns. Nici nu îți dai seama cât de mulți sunt, din cauza frunzelor. Ardeii au intrat la altă conservă, ardei cu roșii. Tot azi am făcut-o. Am să reeditez și rețeta asta.
Au luat locul trandafirilor, că acolo e stratul însorit.





1,5 kilograme ciuperci champignon, 600 grame ceapă, 1 căpățână de usturoi,2 linguri sare grunjoasă de murături, fără iod, o lingură piper măcinat, o creangă de cimbru, 1 linguriță oregano uscat, 3 foi de dafin, 100 ml ulei.
Într-o tigaie antiaderentă, am călit ceapă dată prin mașina de tocat cu sita mică, în uleiul încins, preț de 5 minute. Apoi am pus ciupercile tocate mărunt, la fel, prin mașina de tocat. Se adaugă sarea, piperul și foile de dafin, oregano, și se mai lăsă vreo 10 minute.
Apoi se răstoarnă într-o cratiță cu fund dublu, se pun roșiile și ardeii grași măcinați, creanga de cimbru și se pune la fiert. A fiert 2 ore, la foc mic. Oala este cu fund dublu, deci, nu se prinde, conținutul este destul de lichid.



După 2 ore, am oprit focul și, după ce s-a domolit puțin sosul, am folosit blenderul. Dacă până atunci, deși au fiert 2 ore, se vedeau bucățelele de ciuperci, după ce a fost pus în blender, sosul a devenit o pastă omogenă, fină și satinată.
Am pus înapoi la fiert, pentru 15 minute și, când a fost gata, am pus în borcane de 370 ml, sterilizate în cuptor și încă fierbinți. Au ieșit 21 de borcane și un bol plin.



Le-am pus capacele imediat și le-am așezat pe capac, să se videze. 5 minute au stat pe capac, după care le-am întors și le-am așezat în pat cald, pentru sterilizarea uscată.
A ieșit un sos gustos, condimentat și foarte fin.
Merge la pește, la friptură, la tocănițe, la pizza...la orice.


duminică, 22 iulie 2018

Tarta de gris cu lapte si jeleu de afine



De multă, multă vreme nu am mai făcut gris cu lapte. 
Ușor de făcut, gustos și aspectuos, bun pentru copii, bun pentru adulți, bun pentru toată lumea.
Am pus la fiert 1 litru de lapte, îndulcit cu 2 linguri de zahăr brun, cu coajă rasă de lămâie și esență de vanilie. Când a început să fiarbă, am pus 200 grame de gris treptat, sub formă de ploaie, și, la foc mic, am amestecat încontinuu cam 10 minute.
Când a fost fiert, am dat deoparte, am amestecat energic cu 50 de grame de unt și am deșertat într-o tavă rotundă cu inel, căptușită înainte cu folie alimentară. I-am dat formă netedă și am lăsat cam jumătate de cm loc gol lângă peretele formei.
Separat, 200 grame de afine, cu 2 linguri de zahăr brun și 100 ml de apă, am pus la fiert și am lăsat cam 10 minute. Apoi, am trecut totul prin sită și am lăsat la răcit.
În sucul de afine, am pus 2 pachetele de gelatină alimentară, am lăsat la hidratat 5 minute și apoi am pus pe foc, până la topirea gelatinei (nu are voie să fiarbă).
Se lasă la răcit încă 10 minute și apoi se răstoarnă peste gris. Având în vedere că am lăsat spațiu liber între peretele formei și gris, jeleul de afine va îmbrăca tot grisul, și deasupra, și lateral. Deasupra am răzuit un pătrățel de ciocolată albă.
Mai stă la rece cel puțin o ora și tarta de gris cu lapte și jeleu de afine este gata de mâncat.




sâmbătă, 21 iulie 2018

Prajitură cu mere, unt si caramel



Prăjitură este simplă și delicioasă.
Dacă tot s-au chinuit găinile alea nestresate să facă ouă adevărate, am zis să fac ceva în care să se vadă culoarea lor, să fie aluat galben, nu alb.

La piață, gem tarabele sub greutatea fructelor. Normal, merele, frumoase, cu aromă de vară, te îmbiau să le iei. Și le-am luat, drept urmare, a ieșit răsturnată cu mere.

Am început cu începutul, am caramelizat 150 de grame zahăr brun într-o cratiță (a mea a fost de la Delimano, este groasă și antiaderenta).

După ce s-a caramelizat, am tot rotit cratița până ce s-a întins zahărul pe tot fundul cratiței și cam 2 cm pe pereții ei. Am lăsat la rece, să se întărească.

Merele, le-am curățat de coajă le-am tăiat în felii (8) și le-am așezat în două straturi suprapuse, peste zahărul întărit. Peste mere am pus 50 de grame de unt, tăiat în cubulețe mici.
Am pus cratiță în cuptorul preîncălzit, la 200 de grade, pentru 30 de minute.

Între timp, am bătut spumă albușurile de la 5 ouă, cu un praf de sare. Apoi am pus 140 de grame de zahăr brun, 2 pliculețe de zahăr vanilat și o lingură cu zeamă de lămâie și am bătut în continuare până ce a ieșit o bezea lucioasă și fermă. Am pus gălbenușurile, am amestecat prin răsturnare și, la urmă făina, 150 de grame, amestecată tot prin răsturnare.

Am scos merele din cuptor și am deșertat rapid aluatul de pandișpan peste ele și am dat din nou la cuptor, acum la 175 de grade, pentru 30 de minute.

După ce am scos din cuptor prăjitură, cu o mișcare rapidă am răsturnat-o pe un grătar și am lăsat-o la răcit. Deasupra ei am ras o bucățică de ciocolată albă.

Este foarte gustoasă, s-a împletit bine gustul de măr cu untul și vanilia și este tare simplu de făcut. Merele de vara sunt ușor acrișoare și aromate, cu un gust inconfundabil.





Rulada cu ciuperci,carnati si cascaval

Pentru că este sfârșit de săptămâna, musai de făcut ceva bun de mâncare.
De multă vreme tot am vrut să fac o ruladă cu ciuperci, azi i-a venit rândul, să fie făcută pe îndelete, fără grabă.
Așadar, foaia de ruladă am făcut-o din 4 ouă, atâtea am mai avut (sunt de la găini liniștite, fără stres, cu gălbenuș galben, nu albicios).
Deci, într-o tigaie, am pus 80 de grame unt, am lăsat să se topească la foc mic și am pus imediat 100 grame făină albă de calitate superioară. Am amestecat încontinuu și când făină a fost încorporată în unt, am pus 400 ml de lapte, am lăsat să fiarbă puțin, până ce s-a îngroșat. Am dat deoparte și am amestecat energic. După ce s-a răcit la temperatura camerei, am adăugat gălbenușurile și s-a omogenizat complet. Albușurile de la cele 4 ouă au fost bătute spumă, cu un praf de sare și amestecate ușor în aluat.
Se deșartă în tavă dreptunghiulară, tapetata cu hârtie de copt, după care se coace la 180 de grade, timp de 25-30 de minute.
În timpul în care se coace ruladă, am pregătit umplutură : ciupercile, spălate și zvântate, tăiate mărunt, le-am prăjit în unt, cu sare și piper.
Cârnații de casă, simpli, neafumați, au fost prăjiți (se poate pune și șuncă, de fapt se poate pune ce ne prisosește prin frigider).
Ciupercile și cârnații i-am pus într-un tocător electric și i-am tocat puțin, nu foarte tare, cât să se fărâmițeze un pic.
Separat, am încălzit puțin ulei de măsline, am pus un ardei kapia roșu, tăiat cubulețe și l-am călit 5 minute. Am amestecat toate ingredientele de umplutură, le-am potrivit de sare și piper și le-am adăugat cam 50 de grame cașcaval ras.
Între timp, s-a copt și ruladă, am scos-o din tavă, am dezlipit-o de pe hârtia de copt și am lăsat-o tot acolo. Peste ruladă fierbinte am pus cașcaval ras și peste cașcaval am pus umplutură.
Am început să rulez, cu ajutorul hârtiei de copt, nu foarte strâns, că să nu se rupă ruladă.
Când am terminat de rulat, așa, cu tot cu hârtia de copt, am pus-o într-un șervet de bumbac, am rulat șervetul, am răsucit capetele și le-am legat. A ieșit un sul strâns bine. Peste ruladă astfel împachetată, am pus o greutate și am lăsat la răcit, în bucătărie, cam 2 ore.
S-a închegat foarte bine și s-a desfăcut foarte ușor


Corectat cu https://www.corrector.co/ro/#verificator-de-ortografie-romana

Făcută cu ce am avut prin casă, a ieșit foarte, foarte bună.
Avantajul este că poate fi o mâncare de sine stătătoare, cu legume crude alături (roșii, castraveți ) și este extrem de sățioasă. 

joi, 8 martie 2018

Batoane cu mac


De mult sunt în plan de a fi încercate aceste batoane cu mac. Testând făina și o nouă mașina de pâine, le-a venit rândul!

Aluat simplu și gustos :500 g făină albă superioară, 300 ml lapte cald, 25 g drojdie proaspătă, 50 g zahăr, 80 ml ulei, 50 g unt și un praf de sare.
Drojdia, amestecată cu 1 lingură de zahăr și 50 ml lapte, se presară cu puțină făină și se lasă pe masă 10 minute. Apoi, se adaugă restul de zahăr și de lapte, uleiul și făina și se amestecă până la omogenizare. Se frământă aluatul până ce nu mai este lipicios (la mașina de pâine se alege un program de frământare), apoi se lasă la crescut. Când și-a dublat volumul, se adaugă sarea peste aluat și mai frământă o dată, lăsându-se iar 10 minute la crescut.
Aluatul se împarte în 8 părți egale. Fiecare parte se întinde în foaie subțire cu sucitorul și se unge cu unt moale. Apoi se rulează un sul strâns, care pune în tava tapetată cu hârtie de copt, la distanță de 2 cm unul de altul. Sulurile se mai lasă la crescut până ce își dublează volumul.
100 ml de lapte rece se amestecă bine cu o lingură de făină și cu acest amestec se pensulează batoanele.
Se presară mac pe deasupra și se dau la cuptor, la 175 de grade, pentru 25 de minute.
Înainte de a le scoate din cuptor, se fierb 100 ml de apă cu o lingură de zahăr și după 2 minute se toarnă în șuvoi subțire peste 2 linguri de miere de albine.
Scoase din cuptor, batoanele se pensulează imediat cu mierea diluată și apoi se scot un pe un grătar, la răcit.
Sunt ușor de făcut și foarte gustoase aceste batoane cu mac. Dacă se vor de post, atunci untul se înlocuiește cu ulei.



miercuri, 7 martie 2018

Cozonac de post



Pentru că suntem în post, am testat o rețeta de cozonac de post și chiar a ieșit un cozonac foarte bun.
Simplu sau umplut, cozonacul de post este tare bun.

Ingredientele sunt puține :
1 kg de făină de calitate superioară
540 ml suc de portocale acidulat
1 vârf de cuțit de turmeric
120 ml ulei de floarea soarelui
200 g zahăr tos
1 lingură de zahăr pudra
60 de grame drojdie proaspătă
coajă rasă de lămâie, esență vanilie și rom
Pentru umplutură, am folosit merișoare uscate.

Se freacă drojdia cu zahărul pudra până la lichefiere, se presară cu puțină  făină și se lasă 10 minute.
În sucul de portocale călduț se pune turmericul, zahărul și aromele și se răstoarnă peste drojdie.
Făina cernută se pune în ploaie peste lichid, amestecând încontinuu iar după omogenizare se frământă bine, se acoperă vasul cu folie și se lasă 30 de minute la crescut. După ce s-a scurs timpul, se presară sarea peste aluat și se pune uleiul, frământându-se încă o dată, mai mult prin împachetare, ca să se încorporeze tot uleiul. Se mai lasă la crescut 30 de minute, în vasul acoperit cu folie și pus în loc călduț, ferit de curenți. Eu pun vasul în cuptorul cu microunde, nepornit.
Pentru că am făcut în tavă de guguluf, am uns tava cu ulei și am presărat-o ușor cu făină, apoi am pus cozonacul împletit.

Am lăsat la crescut în tavă, cam 30 de minute, apoi am uns cozonacul cu ulei și am pus în cuptorul preîncălzit la 175 de grade, pentru 40 de minute. Imediat ce s-a copt, l-am scos din tăvi, l-am uns cu miere de albine și am presărat peste el cristale de zahăr.

Foarte bun și aromat cozonacul iar acum, că vine vremea sfințișorilor, voi face cu siguranță și de post, din aluatul acesta.




vineri, 23 februarie 2018

Paine intermediara cu cartofi

Diferența dintre o pâine cumpărată de la prăvălie și una făcută în casă, este doar una: pe cea de la prăvălie o mănânci toată odată, fără să te saturi iar din cea făcută în casă, mănânci doar o felie și deja gata, nu îți mai trebuie.
Pe principiul acesta, dar și pentru faptul că este sănătoasă, fac pâine în casă.
Această este o pâine făcută cu făină integrală, amestecată cu făină 650. Este crescută, gustoasă și are consistentă pâinii făcută la țară, în cuptorul cu lemne. Cam așa arată talpa pâinii

 și așa arată fața




Cu foarte mici modificări, pâinea are la baza rețeta fetelor de pe Savori Urbane, specialiste în a face pâine și pe care le apreciez pentru muncă lor.

Așadar, pentru această pâine am folosit 500 de grame de făină integrală, 700 g făină 650, 30 grame drojdie proaspătă, o lingură de zahăr pudra, 665 ml apă, 300 grame cartofi fierți în coajă și rași, 24 g sare și puțin ulei de floarea soarelui.

Drojdia s-a amestecat cu zahărul până la lichefiere, apoi am pus 100 ml apă și 100 g făină 650. Amestecul acesta a stat în cuptorul cu microunde, nepornit, 15 minute.
Între timp, am amestecat restul de făină, cu cartofii rași. După aceea, am pus și amestecul cu drojdia, am clătit castronul cu cei 565 ml apă călduță, am amestecat totul până la încorporare și abia apoi am pus sarea. Am frământat pâinea în mașină de pâine, unde am lăsat-o 60 de minute, timp în care a și dospit la cald.
Am scos aluatul, l-am pus pe masă unsă cu ulei de floarea soarelui, l-am împăturat și i-am dat formă de pâine, după care l-am pus pe hârtie de copt. În tavă ovală cu capac, am pus 100 ml de apă călduță, și apoi am pus hârtia de copt cu tot cu pâine, în așa fel încât apă să nu ajungă la aluat.
A mai stat la dospit cam 30 de minute, am crestat pâinea ușor cu o lama și am pus la copt. Cuptorul a fost încălzit la maximum, am redus focul la 230 de grade pentru 30 de minute, apoi la 200 de grade, pentru alte 12 minute și la urmă, când am scos deja capacul tăvii, am mai lăsat 12 minute. Scoasă din cuptor, încă în tavă, pensulat-o cu apă rece, după aceea am scos-o din tavă și am lăsat-o pe grătar, până la răcire completă. Adevărul este că a ieșit ușor bronzată, exact așa cum ne place.
Deosebit la această pâine este aspectul de burete al feliei, dens și ușor poros, care revine imediat la formă inițială după apăsare. Depinde foarte mult de făină, am făcut aceeași pâine, cu altă făină și în altă țară și a ieșit altfel. Aici am folosit făină 650 de la Panicom și făină integrală de la 7 Spice.
Stă proaspătă câteva zile, fără probleme, cu același gust.



joi, 14 decembrie 2017

BUDINCA DE OREZ CU MERE

Ne place orice  e facut cu mere si are gust de  scortisoara !

Budinca de orez cu mere se face tare repede si este tare, tare buna !
Am fiert  o cana de  orez (aproximativ 250 g )  in 2,5 cani cu  lapte (de regula masor orezul si  laptele il pun de doua ori  si jumatate), 2 linguri de zahar, vanilie, scortisoara si un pic de sare.Orezul a fiert 20 de minute dupa care l-am pus la racit, acoperit, ca sa  ia tot laptele. 

Alaturi, 3 linguri de smantana  (poate fi si iaurt cremos) am amestecat bine cu un ou si cu orezul racit. 

O tava cu pereti detasabili  am tapetat-o   cu unt  si pesmet, am pus orezul si  l-am aranjat ca un blat.

4 mere spalate,  curatate si taiate in 2 , se taie  in felii subtiri, ca ceapa  si se pun peste orez, pana ce se umple toata suprafata. Peste mere (le rasfiram putintel) punem  zahar brun ,zahar  vanilat si scortisoara  si dam la cuptor 40 minute. 
 Dupa ce s-a copt, cam 30 de minute la o temperatura de 180 grade , dam jos peretii detasabili ,o lasam cam 15  minute sa se raceasca si sa se inchege !
Este gustoasa budinca, aspectuoasa si usor de facut !

luni, 4 decembrie 2017

Jumari 2017

Se topesc in gura , asa sunt de bune ! Crocante la exterior, moi la interior, merg minunat cu o bucata de paine de casa si o ceapa rosie si nu pot lipsi de pe masa la sarbatori . 
Anul acesta, jumari simple, din slanina tare .
Slanina se taie in bucati potrivite, se pune intr-o cratita antiaderenta  incinsa bine si se amesteca mereu, la foc potrivit,pana ce  bucatile devin aurii si plutesc in untura. 
Se scot imediat pe un prosop de hartie si se tin in bucatarie  pana la racirea completa . 
Untura se strecoara prin tifon si se foloseste la diverse preparate  de patiserie . 
Nu se compara cu cele cumparate din pravaliii sau de pe la targuri. 

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Carnati de casa - o reteta ca la mama acasa

Ce sarbatori sunt alea  in care nu pui pe masa  carnatii facuti in casa ? 
Este decembrie, este luna produselor traditionale, este luna in care fiecare gospodina isi scoate  carnetelul de retete.
Savoarea si bunatatea produselor de casa nu se compara cu nimic. 
Anul acesta, carnatii de casa  sunt facuti din carne de porc, mai precis 12 kilograme de fleica si 3 kilograme de pulpa. Tocata prin sita mare, carnea se  lasa in bucatarie sa stea macar o ora, sa nu fie rece, sa se poata framanta .

Reteta este cea simpla, facuta in casa noastra de-a lungul timpului si care nu da gres niciodata.
Asadar, la fiecare kilogram de carne se pun 20 g de sare neiodata, din aceea ca pentru muraturi. Aici trebuie sa spun ca , daca se foloseste alta sare, atunci gramajul nu mai este acesta. Trebuie gustat. Sarea se macina in rasnita si ea se va topi in supa de oase  pe care o adaugam la carnati. 
Se mai pun 2 g de piper proaspat macinat, o jumatate de lingurita de boia  de ardei , 50 ml de supa de oase si 35 de grame de usturoi curatat. Asta e gramajul pentru un kilogram de carne. Anul acesta am decis  sa nu mai afumam carnatii, sa ii lasam proaspeti si savurosi, mai usor digerabili. In acest caz, boiaua  a fost afumata, pentru un plus de savoare si un pic de gust de afumat. 
De regula se marunteste usturoiul intr-un tocator electric  , apoi, in blender , se pune supa in care a fost dizolvata sarea, boiaua, piperul si usturoiul maruntit. Toate se omogenizeaza, sarea se dizolva complet iar usturoiul este ca o spuma. 
Daca alegeti sa afumati carnatii si sa ii tineti  la rece, nu in congelator, ideal este sa nu ramana si pulpa usturoiului in carnati. Daca ii congelati, atunci poate ramane linistit cu totul, fara probleme. 
Carnea se framanta bine, bine, pana la omogenizare completa. 
Dupa asta, se face testul, adica o chiftea care se va praji  intr-o tigaie antiaderenta . Se lasa sa se raceasca usor, apoi se gusta . Acum este momentul adevarului. Ce mai trebuie ca sa fie gustul perfect, sau, mai bine zis, pe gustul fiecaruia. 
Am ales sa facem in mate de oaie si  de porc. 
Au iesit 25 ml de carnati subtiri si 10 ml de carnati grosi. 
Dupa ce au fost gata, pe un stativ de rufe,care  numai pentru asta este folosit, au fost insirati carnatii, ca sa se zvante. 
La rece trebuie sa stea, ei se matureaza in timpul acesta. Isi schimba culoarea,cu siguranta. 
I-am lasat de seara pana a doua zi la amiaza. Este destul . 
Deja se pot pune in congelator. Eu i-am ambalat individual, sa se poata desface usor, fara sa se rupa. 
Poftiti la masa !