joi, 8 martie 2018

Batoane cu mac


De mult sunt în plan de a fi încercate aceste batoane cu mac. Testând făina și o nouă mașina de pâine, le-a venit rândul!

Aluat simplu și gustos :500 g făină albă superioară, 300 ml lapte cald, 25 g drojdie proaspătă, 50 g zahăr, 80 ml ulei, 50 g unt și un praf de sare.
Drojdia, amestecată cu 1 lingură de zahăr și 50 ml lapte, se presară cu puțină făină și se lasă pe masă 10 minute. Apoi, se adaugă restul de zahăr și de lapte, uleiul și făina și se amestecă până la omogenizare. Se frământă aluatul până ce nu mai este lipicios (la mașina de pâine se alege un program de frământare), apoi se lasă la crescut. Când și-a dublat volumul, se adaugă sarea peste aluat și mai frământă o dată, lăsându-se iar 10 minute la crescut.
Aluatul se împarte în 8 părți egale. Fiecare parte se întinde în foaie subțire cu sucitorul și se unge cu unt moale. Apoi se rulează un sul strâns, care pune în tava tapetată cu hârtie de copt, la distanță de 2 cm unul de altul. Sulurile se mai lasă la crescut până ce își dublează volumul.
100 ml de lapte rece se amestecă bine cu o lingură de făină și cu acest amestec se pensulează batoanele.
Se presară mac pe deasupra și se dau la cuptor, la 175 de grade, pentru 25 de minute.
Înainte de a le scoate din cuptor, se fierb 100 ml de apă cu o lingură de zahăr și după 2 minute se toarnă în șuvoi subțire peste 2 linguri de miere de albine.
Scoase din cuptor, batoanele se pensulează imediat cu mierea diluată și apoi se scot un pe un grătar, la răcit.
Sunt ușor de făcut și foarte gustoase aceste batoane cu mac. Dacă se vor de post, atunci untul se înlocuiește cu ulei.



miercuri, 7 martie 2018

Cozonac de post



Pentru că suntem în post, am testat o rețeta de cozonac de post și chiar a ieșit un cozonac foarte bun.
Simplu sau umplut, cozonacul de post este tare bun.

Ingredientele sunt puține :
1 kg de făină de calitate superioară
540 ml suc de portocale acidulat
1 vârf de cuțit de turmeric
120 ml ulei de floarea soarelui
200 g zahăr tos
1 lingură de zahăr pudra
60 de grame drojdie proaspătă
coajă rasă de lămâie, esență vanilie și rom
Pentru umplutură, am folosit merișoare uscate.

Se freacă drojdia cu zahărul pudra până la lichefiere, se presară cu puțină  făină și se lasă 10 minute.
În sucul de portocale călduț se pune turmericul, zahărul și aromele și se răstoarnă peste drojdie.
Făina cernută se pune în ploaie peste lichid, amestecând încontinuu iar după omogenizare se frământă bine, se acoperă vasul cu folie și se lasă 30 de minute la crescut. După ce s-a scurs timpul, se presară sarea peste aluat și se pune uleiul, frământându-se încă o dată, mai mult prin împachetare, ca să se încorporeze tot uleiul. Se mai lasă la crescut 30 de minute, în vasul acoperit cu folie și pus în loc călduț, ferit de curenți. Eu pun vasul în cuptorul cu microunde, nepornit.
Pentru că am făcut în tavă de guguluf, am uns tava cu ulei și am presărat-o ușor cu făină, apoi am pus cozonacul împletit.

Am lăsat la crescut în tavă, cam 30 de minute, apoi am uns cozonacul cu ulei și am pus în cuptorul preîncălzit la 175 de grade, pentru 40 de minute. Imediat ce s-a copt, l-am scos din tăvi, l-am uns cu miere de albine și am presărat peste el cristale de zahăr.

Foarte bun și aromat cozonacul iar acum, că vine vremea sfințișorilor, voi face cu siguranță și de post, din aluatul acesta.




vineri, 23 februarie 2018

Paine intermediara cu cartofi

Diferența dintre o pâine cumpărată de la prăvălie și una făcută în casă, este doar una: pe cea de la prăvălie o mănânci toată odată, fără să te saturi iar din cea făcută în casă, mănânci doar o felie și deja gata, nu îți mai trebuie.
Pe principiul acesta, dar și pentru faptul că este sănătoasă, fac pâine în casă.
Această este o pâine făcută cu făină integrală, amestecată cu făină 650. Este crescută, gustoasă și are consistentă pâinii făcută la țară, în cuptorul cu lemne. Cam așa arată talpa pâinii

 și așa arată fața




Cu foarte mici modificări, pâinea are la baza rețeta fetelor de pe Savori Urbane, specialiste în a face pâine și pe care le apreciez pentru muncă lor.

Așadar, pentru această pâine am folosit 500 de grame de făină integrală, 700 g făină 650, 30 grame drojdie proaspătă, o lingură de zahăr pudra, 665 ml apă, 300 grame cartofi fierți în coajă și rași, 24 g sare și puțin ulei de floarea soarelui.

Drojdia s-a amestecat cu zahărul până la lichefiere, apoi am pus 100 ml apă și 100 g făină 650. Amestecul acesta a stat în cuptorul cu microunde, nepornit, 15 minute.
Între timp, am amestecat restul de făină, cu cartofii rași. După aceea, am pus și amestecul cu drojdia, am clătit castronul cu cei 565 ml apă călduță, am amestecat totul până la încorporare și abia apoi am pus sarea. Am frământat pâinea în mașină de pâine, unde am lăsat-o 60 de minute, timp în care a și dospit la cald.
Am scos aluatul, l-am pus pe masă unsă cu ulei de floarea soarelui, l-am împăturat și i-am dat formă de pâine, după care l-am pus pe hârtie de copt. În tavă ovală cu capac, am pus 100 ml de apă călduță, și apoi am pus hârtia de copt cu tot cu pâine, în așa fel încât apă să nu ajungă la aluat.
A mai stat la dospit cam 30 de minute, am crestat pâinea ușor cu o lama și am pus la copt. Cuptorul a fost încălzit la maximum, am redus focul la 230 de grade pentru 30 de minute, apoi la 200 de grade, pentru alte 12 minute și la urmă, când am scos deja capacul tăvii, am mai lăsat 12 minute. Scoasă din cuptor, încă în tavă, pensulat-o cu apă rece, după aceea am scos-o din tavă și am lăsat-o pe grătar, până la răcire completă. Adevărul este că a ieșit ușor bronzată, exact așa cum ne place.
Deosebit la această pâine este aspectul de burete al feliei, dens și ușor poros, care revine imediat la formă inițială după apăsare. Depinde foarte mult de făină, am făcut aceeași pâine, cu altă făină și în altă țară și a ieșit altfel. Aici am folosit făină 650 de la Panicom și făină integrală de la 7 Spice.
Stă proaspătă câteva zile, fără probleme, cu același gust.



joi, 14 decembrie 2017

BUDINCA DE OREZ CU MERE

Ne place orice  e facut cu mere si are gust de  scortisoara !

Budinca de orez cu mere se face tare repede si este tare, tare buna !
Am fiert  o cana de  orez (aproximativ 250 g )  in 2,5 cani cu  lapte (de regula masor orezul si  laptele il pun de doua ori  si jumatate), 2 linguri de zahar, vanilie, scortisoara si un pic de sare.Orezul a fiert 20 de minute dupa care l-am pus la racit, acoperit, ca sa  ia tot laptele. 

Alaturi, 3 linguri de smantana  (poate fi si iaurt cremos) am amestecat bine cu un ou si cu orezul racit. 

O tava cu pereti detasabili  am tapetat-o   cu unt  si pesmet, am pus orezul si  l-am aranjat ca un blat.

4 mere spalate,  curatate si taiate in 2 , se taie  in felii subtiri, ca ceapa  si se pun peste orez, pana ce se umple toata suprafata. Peste mere (le rasfiram putintel) punem  zahar brun ,zahar  vanilat si scortisoara  si dam la cuptor 40 minute. 
 Dupa ce s-a copt, cam 30 de minute la o temperatura de 180 grade , dam jos peretii detasabili ,o lasam cam 15  minute sa se raceasca si sa se inchege !
Este gustoasa budinca, aspectuoasa si usor de facut !

luni, 4 decembrie 2017

Jumari 2017

Se topesc in gura , asa sunt de bune ! Crocante la exterior, moi la interior, merg minunat cu o bucata de paine de casa si o ceapa rosie si nu pot lipsi de pe masa la sarbatori . 
Anul acesta, jumari simple, din slanina tare .
Slanina se taie in bucati potrivite, se pune intr-o cratita antiaderenta  incinsa bine si se amesteca mereu, la foc potrivit,pana ce  bucatile devin aurii si plutesc in untura. 
Se scot imediat pe un prosop de hartie si se tin in bucatarie  pana la racirea completa . 
Untura se strecoara prin tifon si se foloseste la diverse preparate  de patiserie . 
Nu se compara cu cele cumparate din pravaliii sau de pe la targuri. 

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Carnati de casa - o reteta ca la mama acasa

Ce sarbatori sunt alea  in care nu pui pe masa  carnatii facuti in casa ? 
Este decembrie, este luna produselor traditionale, este luna in care fiecare gospodina isi scoate  carnetelul de retete.
Savoarea si bunatatea produselor de casa nu se compara cu nimic. 
Anul acesta, carnatii de casa  sunt facuti din carne de porc, mai precis 12 kilograme de fleica si 3 kilograme de pulpa. Tocata prin sita mare, carnea se  lasa in bucatarie sa stea macar o ora, sa nu fie rece, sa se poata framanta .

Reteta este cea simpla, facuta in casa noastra de-a lungul timpului si care nu da gres niciodata.
Asadar, la fiecare kilogram de carne se pun 20 g de sare neiodata, din aceea ca pentru muraturi. Aici trebuie sa spun ca , daca se foloseste alta sare, atunci gramajul nu mai este acesta. Trebuie gustat. Sarea se macina in rasnita si ea se va topi in supa de oase  pe care o adaugam la carnati. 
Se mai pun 2 g de piper proaspat macinat, o jumatate de lingurita de boia  de ardei , 50 ml de supa de oase si 35 de grame de usturoi curatat. Asta e gramajul pentru un kilogram de carne. Anul acesta am decis  sa nu mai afumam carnatii, sa ii lasam proaspeti si savurosi, mai usor digerabili. In acest caz, boiaua  a fost afumata, pentru un plus de savoare si un pic de gust de afumat. 
De regula se marunteste usturoiul intr-un tocator electric  , apoi, in blender , se pune supa in care a fost dizolvata sarea, boiaua, piperul si usturoiul maruntit. Toate se omogenizeaza, sarea se dizolva complet iar usturoiul este ca o spuma. 
Daca alegeti sa afumati carnatii si sa ii tineti  la rece, nu in congelator, ideal este sa nu ramana si pulpa usturoiului in carnati. Daca ii congelati, atunci poate ramane linistit cu totul, fara probleme. 
Carnea se framanta bine, bine, pana la omogenizare completa. 
Dupa asta, se face testul, adica o chiftea care se va praji  intr-o tigaie antiaderenta . Se lasa sa se raceasca usor, apoi se gusta . Acum este momentul adevarului. Ce mai trebuie ca sa fie gustul perfect, sau, mai bine zis, pe gustul fiecaruia. 
Am ales sa facem in mate de oaie si  de porc. 
Au iesit 25 ml de carnati subtiri si 10 ml de carnati grosi. 
Dupa ce au fost gata, pe un stativ de rufe,care  numai pentru asta este folosit, au fost insirati carnatii, ca sa se zvante. 
La rece trebuie sa stea, ei se matureaza in timpul acesta. Isi schimba culoarea,cu siguranta. 
I-am lasat de seara pana a doua zi la amiaza. Este destul . 
Deja se pot pune in congelator. Eu i-am ambalat individual, sa se poata desface usor, fara sa se rupa. 
Poftiti la masa !

joi, 30 noiembrie 2017

Salata de cartofi ,ca la mama acasa, cu ceapa rosie, masline si mustar

O bunatate, exact ca la mama acasa ! De regula se facea pentru zile de post, dar, poate si o garnitura excelenta la peste afumat, carnati sau ceva carne prajita, pentru cei care nu tin post.  Asadar o mancare simpla si gustoasa, ideala pentru toata familia !
1 kg de cartofi rosii, bine spalati, se fierb in apa cu sare, pana ce o scobitoare intra lejer dintr-o parte in alta a cartofului. Se scurg de apa fierbine si se trec sub jet de apa rece . Se curata de coaja (deja mult mai usor, pentru ca au fost trecuti prin apa rece )  si se taie cubulete, asa , fierbinti. Ceapa rosie se taie inele , se pune peste cartofii taiati, se adauga o lingura de ulei (de masline) si 1 lingura de otet. Se amesteca bine si se acopera pentru 5 minute. 

Separat, 1 lingura de mustar , cu 2 linguri de ulei, cu sare,piper si putina zeama de lamaie se omogenizeaza bine. Daca nu tineti post, puteti pune si putin iaurt gras. 

Se ia capacul de pe cartofi, se adauga sosul de mustar si maslinele. Se amesteca bine de tot, chiar daca se mai sfarama putin cartofii, si se lasa la macerat, macar pentru 2 ore,la temperatura bucatariei.

Deosebita ca si gust, usor de facut are gust de mancare de la mama de acasa !!!

vineri, 13 octombrie 2017

Ciolan la cuptor, impanat cu usturoi si aromat cu rozmarin




Pai daca ne este pofta, pe pofta sa fie !
Azi, ciolan la cuptor , impanat cu usturoi si aromat cu rozmarin !
De multa vreme  vreau sa fac, azi i-a venit randul. 
Dupa o documentare serioasa, am ales sa cumpar 2 ciolane, la ideea ca daca tot merge cuptorul aproape 3 ore, pai sa faca ceva !
Asadar, 2 ciolane crude,au ajuns la para focului, pentru parlire suplimentara.
Apoi, cu un cutit ascutit, le-am taiat soricul de jur imprejur, in forma de spirala, dupa  care le-am frecat bine cu  sare, piper  si apoi ulei de masline . 
Le-am impanat cu usturoi, le-am asezat intr-un vas termorezistent si le-am legat intre ele printr-o tepusa de frigarui,am pus  2 capatani de usturoi taiate pe jumatate si  rozmarin verde .
Apoi, am pus cam 200 ml apa.
Le-am dat la cuptorul de gaz, incalzit la maximum, pentru 2,5 ore, timp in care am tot completat apa si am stropit carnea cu zeama.
Au iesit crocante, delicioase si aromate, incredibil de gustoase.


Au avut alaturi sos de hrean facut cu smantana  si un pic de paine neagra. 
Sa poftiti la masa !!!

joi, 21 septembrie 2017

Legume picante la cuptor




 Profitam cat putem de mult de abundenta  legumelor de toamna. Asta inseamna ca nu lipsesc din meniul zilnic.
Astazi, simplu si bun, cu ce am avut  prin camara : 3 morcovi, 1 radacina mare de patrunjel, 2 cepe rosii mari, 6 gogosari, 5 dovlecei mici, 1 kg ciuperci, 1 ardei iute  si cam atat.
Am mers pe calirea legumelor separat. 
Am inceput cu ceapa  rosie, calita in ulei de masline, peste care am pus morcovul, patrunjelul si apoi gogosarii.


Au stat pe foc vreo 10 minute, dupa care le-am desertat pe toate intr-o tava  de cuptor, cu pereti inalti, pe fundul careia am pus hartie de copt. 
A venit randul ciupercilor, la fel, calite la foc mare , pana ce se auresc la culoare. In momentul acela, am pus peste ele vreo 4 catei de usturoi taiati felii. A inceput deja sa miroase bine. 


 Dupa ciuperci, a venit randul dovlecelului , taiat cubulete. S-a rumenit  foarte frumos.


 Le- am rasturnat usor in tava 

 si le-am condimentat cu sare, piper, boia de ardei afumata, boia de ardei iute, cimbru, maghiran,  fulgi de ceapa, usturoi granulat, morcov si patrunjel uscat  si foi de dafin. Toate condimentele le-am macinat in rasnita electrica, asa s-au omogenizat foarte bine. 

Am amestecat legumele cu condimentele si am dat la cuptor (preincalzit) pentru 30 minute, la foc mare .
A iesit o mancare grozava, care poate fi consumata simpla , ca atare sau garnitura la carne sau peste. 














marți, 19 septembrie 2017

Piure de linte rosie, cu pasta de susan si usturoi

 



Azi, mancare simpla . Piure de linte rosie, aromat si deosebit de gustos. L-am facut moale, ca sa poata fi mancat cu paine integrala, facuta in casa . 
Asadar, 300 g de linte rosie  le-am spalat bine si le-am pus in apa rece. 

In acest timp, o ceapa rosie mare, am taiat-o marunt si am calit-o in 2 linguri ulei de masline . 

Apoi, am tocat marunt 3 morcovi si 1 patrunjel radacina  si am pus peste ceapa 

si peste toate acestea, am pus 2 gogosari maruntiti in tocator .
Am calit usor si am pus 1 cana de apa fierbinte, sare, piper, boia de ardei afumata,cimbru ,  boia de ardei iute si o foaie de dafin. 

A clocotit de 2 ori, am adaugat  lintea si am pus  apa pana ce a acoperit-o bine si apoi a fiert 15 minute in oala cu presiune . 
6 catei de usturoi maruntiti am frecat cu sare si putin ulei de masline, am pus 2 lingurite de pasta de susan si apoi, impreuna cu lintea, le-am omogenizat in blender. 
A iesit un piure cremos si gustos, ca o smantana mai groasa.Cand se raceste, se ingroasa si mai tare.   Acuma, daca se pune mai multa apa, iese o minunata supa-crema de linte iar daca se pune mai putina  apa, iese un piure extraordinar, care poate fi mancat simplu, cu muraturi  ori salata , sau, poate fi o garnitura grozava langa chiftele, carnati sau ceva friptura. 


vineri, 15 septembrie 2017

Piure de conopida cu cimbru si usturoi


In piata, pe tarabe, conopida sta semeata , alba, imaculata si imbietoare. Nu o poti rata, iti capteaza privirea, drept pentru care , am si cumparat una de 1,5 kg. 
In principal, orice ai face din conopida, incepe cu oparirea ei. Asadar, desfacuta in bucatele, de fierbe in apa clocotita cu sare pret de 15 minute, dupa care se scurge si se lasa la racit. 
Separat, se caleste o ceapa in 2 linguri ulei de masline si cand miroase bine si este sticloasa, se adauga cimbru macinat. 
Vreo 4 catei de usturoi, de maruntesc si se amesteca cu ceapa calita, se pun intr-un vas inalt si se lasa acoperiti de conopida fiarta. Cu un blender vertical, se marunteste bine conopida, fara a mai adauga apa in care a fiert. Va iesi o paste cremoasa, aromata si extrem de gustoasa. 
Poate fi mancat simplu, cu paine sau ca garnitura la ceva friptura, sau, cum  o mananc eu azi, garnitura la pilaf de orez. 
Nu ratati bunatatea asta, chiar merita facuta !


duminică, 10 septembrie 2017

Supa de rosii coapte


2017 este , incontestabil, anul rosiilor. Mici sau mari, rotunde sau alungite, cu o paleta de culori demne de un mare pictor, de la roz pal, la roz intens, portocaliu sau rosu aprins, anul acesta am avut de toate.S-au luat la intrecere cu trandafirii in coloristica, pentru ca, la noi, trandafirii, condurasii si rosiile convietuiesc minunat .




La atata abundenta, nu ai cum sa nu faci bunatati. 
Bunatatea zilei este supa de rosii coapte. 
Simpla , buna, deosebita .
Rosiile  taiate , circa 1,5 kg, se pun intr-o tava, amestecate cu ceapa taiata  felii ( 2 cepe mari) , 3 catei de usturoi, 2 ardei grasi , taiati fasii, sare, piper si ulei de masline. 
Totul sta in cuptor 40 de minute, si la final asa arata :

Se adauga 2 cani de apa fierbinte si se mai lasa in cuptor 10 minute. 
Dupa ce s-a racit putin, se rastoarna totul in blender si se marunteste la viteza mare.
Se mai condimenteaza in functie de gust si se aromeaza cu busuioc verde taiat marunt. 
Acuma, pentru cei care nu agreeaza semintele si vor o supa fina, se trece supa prin strecuratoarea de inox. 
Atat este de buna, incat am inceput sa imi fac provizii pentru iarna, am preparat cateva  astfel de tavi, am portionat legumele si le-am pus la congelator. Vor fi folosite la supa, la sos pentru paste, la orice.