joi, 14 aprilie 2011

Ratotă cu ceapa verde


Am avut ouă proaspete si cu galbenuş   galben - portocaliu  aşa ca s-a impus o ratotă  cu ceapă verde si cîrnaţi!
Am prăjit cîteva  bucăţele de slănină, am pus cîrnatii, ceapa verde şi peste  ele am pus  6 ouă bătute cu sare şi piper. Am  mestecat continuu si , cînd ouăle au avut aspect de  jumări, imediat am deşertat în farfurie.
Alături, pîine coaptă pe vatră si ceva roşii tăiate.
A  ieşit o bunătate !!!!

miercuri, 13 aprilie 2011

TORT CU MARGARETE

 Pentru  ca aveam in  casa o cutie cu mascarpone, m-am gindit sa fac ceva dulce si  pe baza de "repede".
Am facut un blat simplu, din  4 oua, 4 linguri de zahar, 4 linguri de faina(am batut albusurile spuma, apoi am pus zaharul si o lingura de zeama de lamiie, am pus galbenusurile si  faina, am amestecat prin rasturnare si imediat am pus , pentru 25  minute, la cuptor).
L-am scos  pe un gratar si l-am lasat la racit. 
Separat, am mixat 2 galbenusuri cu 150 g de zahar si 2 pliculete de zahar vanilat (pentru aroma de vanilie)  am adaugat 250 ml de  frisca lichida  si am  batut pina ce s-a intarit  frisca, am adaugat cutia de mascarpone (250 g ) si   amestecat pina la omogenizarea cremei. 
Am taiat blatul in 2, l-am insiropat cu  sucul unui compot de caise, am pus crema, deasupra am ras un pic de ciocolata  iar pentru decor am folosit margarete de la Dr.Oetker (sint  din  foi de napolitana si sint bune la gust  si decorative). 
 Pentru ceva dulce, facut repede, a iesit foarte bun tortuletul ! 

luni, 11 aprilie 2011

SARDINE PRAJITE , CU MAMALIGA SI MUJDEI


Mincarea asta  imi aduce aminte de  mare, de concediile  de pe litoral !!!
Cind treceai pe linga  o terasa  unde  se serveau  guvizi  prajiti,te apuca instantaneu  un lesin la stomac !
La Cluj nu este piata de peste asa ca pescuitul se face la Metro sau Real !Am  luat 1 kg de sardina proaspata, micuta,  am curatat bine, bine,  am sarat si condimentat si am lasat asa pret de vreo 2 ore, dupa care  am dat pestele printr-un strat de faina alba. 
Afara, pe soba, am incins uleiul intr-o tigaie si cind  sfiriia  bine, am pus la pestele   prajit. Focul trebuie sa fie destul de  iute. 



Dupa  ce s-a facut, am scos pestele pe  prosoape de hirtie.



La  final, dupa ce am prajit totul, am aruncat uleiul  vechi, am curatat tigaia si am pus alt ulei si l-am incins. Atunci am   pus inca o  data  tot pestele  prajit  in uleiul incins si l-am mai lasat citeva minute dupa care l-am scos definitiv pe prosoape de hirtie. 


Astfel preparat, este foarte, foarte crocant. 
Cu mamaliga si  mujdei alaturi, ai parte de o delicatesa !!! 

sâmbătă, 9 aprilie 2011

PULPE DE PUI LA GRATAR

Pentru azi, pulpe de pui la gratar !
Pulpele, bine spalate si  zvintate, le crestez putin,  le ung cu putin ulei si le condimentez  cu sare, piper, boia de ardei iute si  le las asa pret de vreo 2-3 ore. 
Se incinge  bine, bine gratarul  si si se pun  pulpele  ( asezate foarte ordonat  intr-un suport de  inox  cu miner de lemn)  , acestea incep sa sfirie  imediat si incepe  distractia: mirosul imbatator   si  invirtitul  gratarului, destul de des, ca sa nu se arda deloc pulpele.  Cind sint aproape de  gata, le stropesc cu un pic de zeama de usturoi  si le scot din suportul  de inox, cu ajutorul  furculitei. 




Cu   un pic de orez condimentat alaturi si o salata, pulpele  reprezinta o mincare delicioasa ! 
Aceste pulpe noi le mincam si reci, in loc de pastrama !

vineri, 8 aprilie 2011

OMLETA


La vremea asta, ceapa verde , asezata doldora  pe  tarabe, iti trage cu ochiul , mai  ca nu te invita  sa o cumperi, sa faci CEVA  cu ea. 
Acel ceva  s-a concretizat  intr-o omleta bogata, ceapa verde a fost doar pretextul.
Si, am inceput:  cirnaciori de casa  picanti, slaninuta ardeleneasca  cu  macar doua dire de carne prin ea, 6 oua cu galbenusuri ca aurul,  2 catei de usturoi  taiati  marunt, marunt  si un pic de ulei de masline : am pus  slaninuta  taiata  subtire  in tigaia incinsa, ea imediat a inceput sa lase grasime si am adaugat  cirnaciorii, s-au   prajit si ei doar putin , am pus ceapa verde taiata si usturoiul, am amestecat de doua ori si am scos  din  tigaie. 
Am pus citeva picaturi de ulei in tigaie, s-au incins si imediat am pus  ouale batute  bine cu  sare si piper si am avut grija sa ajunga pe tot fundul tigaii. 
Peste oua, am pus  cirnatii, slanina, ceapa  , le-am distribuit aproape  in mod egal  si, la foc mic,  am lasat sa se faca  ouale, cam  5-7 minute.Astfel preparata , omleta va fi la baza  splendida ca si culoare iar bogatia  ingredientelor este vizibila ca la o pizza.
Alaturi, legume  taiate  (rosii, castraveti ) completeaza perfect   aceasta omleta.  
Va doresc  pofta  buna !!! 

miercuri, 6 aprilie 2011

CIUPERCI PRAJITE, CU MUJDEI SI MAMALIGUTA

Foarte bune ciupercile, mai ales in perioada aceasta!

Ciupercile, bine spalate si taiate  in 4, se pun  peste o ceapa rosie prajita usurel, se amesteca , se pune sare si  piper si se lasa  sa se inabuse cam 20 de minute. 
Din cind in cind, se  amesteca iar cind incepe sa nu mai fie  apa, se lasa descoperita tigaia si  se lasa sa se prajeasca ciupercile iar cind se iau de pe foc, se adauga o lingura  de  usturoi  tocat, se acopera si se lasa 10  minute. 
Mirosul este  exceptional iar gustul pe masura. 
Alaturi, o mamaliguta molcuta si , suplimentar, mujdei de usturoi natur, cu boia si ardei iute. 
Este foarte, foarte simpla  mincarea  si aroma este  nemaipomenita !
Va poftesc sa gustati si  sa incercati !

marți, 5 aprilie 2011

CONOPIDA LA CUPTOR

 
Este tare tentanta conopida  cind o  vezi pe tarabele din piata!!!!   Am  desfacut conopida  in buchetele,   am  fiert-o  in  apa cu sare, timp de 15  minute.
Se scurge de apa  si sa lasa la racit.  Exista 2 variante de gatit, simplu sau la dieta. 
Pentru cine este la dieta, conopida fiarta se pune pe hartie de copt in tava iar peste ea se pune  un amestec format din ou, iaurt slab si branza de vaci, totul condimentat cu marar uscat, piper si sare. 
Pentru cine nu tine dieta, un  vas ceramic se tapeteaza cu unt si pesmet . Se aseaza conopida si peste ea se toarna un amestec de  oua cu smantina ( cu sare si piper) . Deasupra se rade cascaval si se baga la cuptor  pentru 15 minute. 



Este foarte, foarte gustoasa  conopida  gatita in felul acesta!

duminică, 3 aprilie 2011

DEZMATUL DE DUMINICA


Asa arata un dezmat culinar de duminica, mai bine zis , pohta ce-am pohtit !!!!!
Ceafa de porc, mare,groasa si suculenta,  cartofi prajiti,taman bine rumeniti, mujdei de usturoi facut cu smintina groasa  de Lechinta si o salata   buna, buna cu de toate (salata  iceberg, castraveti, ceapa verde, rosii  si ridichi)







Sa aveti pofta  si sa poftiti dumneavoastra la masa,  ca eu va astept  !!!!!

PRINZ DE PRIMAVARA


La vremea  asta, cind piata   are din abundenta ridichi si ceapa  verde, mai  sarim  peste prinzul  traditional , gatit  si  incropim  o masa  cu brinza, caltabos, slanina, un pic de toba, ceva sunca   si , totusi, si niste  chiftele de pui cu susan ( m-a mustrat constiinta) . 
Baza de fapt o reprezinta ridichile  zemoase  si proaspete si ceapa verde subtirica si frageda. 
Sa nu uit,  asta am mincat la munte, simbata, unde ne-am dus sa  facem curatenia de primavara, si afara si in  casa . Tare bine  ne-a prins mincarea aceasta, consistenta si satioasa, ne-a dat puteri  zdravene de munca  !

O sa mai repetam modelul ! 

vineri, 1 aprilie 2011

Macrou cu sos la cuptor



Pestele este  o mancare frecventa in casa noastra, ne place mult si  de aceea  il gatim  saptamanal. 
Se calesc  trei  cepe taiate marunt,   se adauga 2 ardei grasi rosii taiati in cubulete,  750 ml de suc de rosii si apoi condimentele (sare, piper, curry, chili, foi de dafin)
Dupa ce a dat un clocot, se pune pestele ( 1 kg de macrou)  taiat in bucati  cam de 4-5 cm  grosime si se rastoarna totul intr-un vas ceramic si se da la cuptor pentru 25 de minute.
La sfarsit  se presara patrunjelul verde tocat.
Alaturi, un pilaf de orez   picant  este grozav!