duminică, 14 mai 2017

Pastrav la cuptor cu garnitura de cartofi noi

Pentru ca este duminica, suntem acasa si mancam bunatati ! Astazi, bunatatile zilei sunt pastravul si cartofii noi .
Asadar, pastravul, de la PASTRAVARIA BOLOGA, exceptional ca si gust,  cu o preparare simpla: pestele curatat  se perpeleste  in ulei de masline incins , 1 minut pe o parte, 1 minut pe cealalata. Acuma, no, se mai ia pielea uneori, depinde de cat de mare e tigaia, de cat de incins e uleiul de masline, de cat de indemanatic e bucatarul......
Separat, morcovii si patrunjelul radacina se curata si  se taie fasii subtiri, dupa care se soteaza rapid in ulei de masline, pret de 3 minute . 

Intr-o tava se  pune hartie de copt, se aseaza  legumele sotate si peste ele ceapa verde taiata marunt. 
Se aseaza  pestele perpelit in ulei, se umple pestele cu bucatele de unt si rozmarin, se sareaza si se pipereaza totul.Peste peste se mai pun cozi de ceapa . Se da la cuptor totul pentru 30 de minute .



Separat, cartofii noi  se curata si se taie cubulete mai marisoare, cam de 2-3 cm. Se pun la fiert in apa clocotita cu sare, pentru 25 minute. 



Intr-un tocator electric punem usturoi curatat, patrunjel verde, o lingura de smantana si cateva bucatele de unt. 

Cand sunt fierti, cartofii se scurg, peste ei se pune sosul de usturoi si patrunjel si se amesteca bine, dupa care se lasa acoperit vasul pentru 10 minute.Este o mancare delicioasa iar la servire, se presara peste ei sare si piper. 
Sa va mai spun cat de buna a fost mancarea ? Exceptionala, gustoasa si  de sezon !


Spuma de capsuni in cosulet de ciocolata



Pentru ca ne ispiteste mirosul capsunilor din piata, desi nu au gustul de odinioara si nici dulceata, am vrut sa fac ceva  cu capsuni. Am ales varianta simpla si comoda,
200 grame de ciocolata neagra am topit la bain-marie  si cu  o pensula de silicon am uns uniform  cu  ciocolata interiorul a   8  forme de briose din silicon.Cu putina bunavointa, mai ieseau 2 cosulete, deci se pot lua in calcul 10 cosulete. Le-am pus pe o tava  de inox in frigider, cam 15 minute, dupa care le-am scos si am pus si ciocolata ramasa, Au stat la frigider cam 2 ore, astfel ca atunci cand am dat jos formele, au ramas cosuletele de ciocolata intacte.
Separat, am pus 100 ml de apa la fiert cu 4 linguri de zahar si le-am fiert pana ce s-a ingrosat siropul (picatura de sirop se face margea in paharul cu apa rece)  si , siropul fierbinte, l-am turnat peste 4 albusuri batute spuma tare  la robot. In timpul acesta robotul bate in continuare albusurile, pana ce se racoreste bezeaua .
Capsunile , cam 400 grame ,  le-am transformat in piure , le-am amestecat cu un pliculet de gelatina dizolvata si le-am adaugat in bezea.
Cu spuma aceasta am umplut cele 8 cosulete  si 2 cupe mari de sticla..
Foarte gustoase si aromate, aceste cosulete pot fi un desert simplu si rapid  !

sâmbătă, 6 mai 2017

Balmos cu miez de cas

  



 A venit luna lui  mai, luna in care gasim fara probleme jintuiala. 
Azi am  mancat pe pofta,  ardeleneste ,  balmos cu supa de salata verde. O bunatate . 
Pentru balmos am avut 2 litri de jintuiala, la care am mai adaugat 3 linguri cu varf de smantana  si 100 g unt, plus 1 lingurita rasa de sare. Cand  a dat in clocot, am pus, in ploaie, 500 grame de malai grisat si am amestecat bine, sa nu fie cocoloase. 
Am facut intr-o oala de inox cu fund dublu (ideal e un tuci dar al meu a fost emailat si i-a cams sarit smaltul, drept pentru care nu  e utilizabil)  si, a stat pe foc mic, circa 20 de minute, pana s-a legat bine si se vedeau urmele telului.

Am dat deoparte si am umplut formele de silicon pana la jumatate, am pus  o bucata de cas si apoi am adaugat iar balmos, pana la umplerea formelor. 


 Rasturnate, se pot manca fie simple, cu putin cas razuit deasupra



 fie incalzite in cuptor, langa un iaurt  bun sau o lingura de smantana. Atunci casul de interior se va inmuia si se va topi.

Noi am ales varianta simpla, alaturi de o farfurie  cu supa de salata verde .


Poftiti la masa !




sâmbătă, 22 aprilie 2017

Turte taranesti






 Va mai amintiti turtele bunicii , coapte pe plita ? Oooo, ce mai mirosea in curte, de la poarta te lua ameteala! Avea  o bucatarioara de vara, minuscula, in care era o soba cu plita, o laita care se transforma in tejghea la nevoie  si un loc pentru scaunel, sa stea pe el si sa puna gateje  pe foc. La o astfel de soba se coceau turtele !Azi am ramas  fara paine in casa  si avand niste faina grozava din hambarul matusii, m-am gandit la aceste turte.
Aluatul este unul simplu: 
- 1 kilogram de faina  se cerne de doua ori. 
- 50 grame de drojdie proaspata se freaca cu 1 lingurita de zahar pudra, pana ce se lichefiaza, apoi se amesteca cu 100 ml apa calduta. 
- se face o  adancitura in aluat si se pune acolo amestecul de drojdie, se presara putina faina si se amesteca. Se acopera ligheanul cu o folie si se lasa sa creasca putin maiaua din mijloc , cam 10 minute .
- se amesteca bine maiaua cu restul fainii, se mai adauga 400 ml de apa calduta si se amesteca bine
-intr-un pahar, 100 ml de apa calduta se amesteca cu 1 lingurita  cu varf de sare  si se amesteca totul cu aluatul, pana la omogenizare .
- se framanta aluatul cam 10 minute, cu mainile inmuiate in ulei  de floarea soarelui(cam 50 ml in total). 
- se inveleste ligheanul cu o folie si se lasa la crescut 30 minute.
-se scoate aluatul crescut si se portioneaza in 8 bucati egale .
-bucatile se aplatizeaza cu mainile si se impatura in 3, dupa care se ruleaza strans, sub forma de rulou.
-se da forma de bila rotunda rulourilor de aluat si , cu un sucitor, se fac turtele
-se unde o folie cu ulei si se pun turtele pe ea si se lasa la crescut vreme de 30 minute
- se infierbanta tigaia, se ia turta crecuta si se pune in tigaia fierbinte si neunsa , cu partea de deasupra in jos. 
-se acopera imediat cu capac si se lasa la foc mic pana ce se coace, pe amandoua partile . 
Eu am copt la 4 tigai  odata, ca sa am spor.







 Delicioase turtele acestea si, stau la loc de cinste pe masa, alaturi de alte bunatati !



 Sa avem pofta !!


joi, 20 aprilie 2017

Pastrav cu unt si rozmarin



Pentru ca o perioada nu am mancat peste, pur si simplu nu am putut, dupa ce am luat pastrav de la Pastravaria Bologa, am reinceput sa manac peste, in toate felurile  pregatit . Azi, pastrav cu unt si rozmarin la cuptor, pe pat de legume.
Simplu si gustos : pestele curatat, sarat si condimentat cu piper, interior si exterior,  asezat pe pat de legume (patrunjel, morcovi , cartofi si ceapa).




se umple cu bucatele de unt, felii de lamaie si ramuri de rozmarin. Se da la cuptor pentru 30 minute, la foc mijlociu.
Mai simplu si usor de facut nu se poate. A iesit delicios, rozmarinul si untul si-au facut treaba, au aromat grozav pestele si legumele.
Daca sunteti la dieta si nu vreti unt, merge doar stropit cu ulei de masline, va fi si asa foarte gustos .

miercuri, 5 aprilie 2017

Clatite cu spanac, umplute cu crema de branza



Pentru ca este vremea spanacului si musai sa fie pregatit  cat este fraged, astazi am cules o portie generoasa si am facut  o portie generoasa de bautura in blender (spanac si apa plata ), am pus la congelator  in forme de briose, dupa ce a fost macinat tot in blender , cu foarte putina apa si, la sfarsit, clatite.
Dupa ce spanacul se marunteste foarte bine in blender, cu putina apa minerala, se adauga  2 oua, sare , lapte si faina alba. Toate l-am amestecat in blender, pana la omogenizare. Aluatul trebuie sa aiba consistenta smantanii. Ca si gramaj  am folosit 300 grame spanac, 100 ml apa minerala, vreo 300 ml lapte si faina  vreo 6 linguri pline.
In tigaie antiaderenta, am facut clatitele . Nu in tigaia subtire de clatite, ci, in tigaie mai groasa, ssa se coaca  bine.


Reci, clatitele se ung cu crema de branza (de data asta am facut crema acasa, din telemea rasa si smantana ), se ruleaza si se lasa putin, sa se inmoaie aluatul bine.
Sunt delicioase, sanatoase si binevenite pe masa noastra

miercuri, 29 martie 2017

Spanac cu ardei copti



 


Este primavara, deja spanacul este numai bun de cules si de mancat.
Azi, o mancare simpla, de spanac cu ardei copti.
Spanacul proaspat cules. se spala bine
O ceapa alba se toaca marunt si se caleste in putin ulei de masline


se adauga spanacul rupt in bucati 


se caleste  si apoi se toaca(macina ) impreuna cu ceapa 


apoi se adauga o cana de bulion 



si, la urma, ardeii copti tocmai scosi din congelator


Se potriveste de sare si piper si se lasa  pe foc pana ce  se evapora tot lichidul. La sfarsit, se adauga 2 catei de usturoi tocati marunt, se acopera si se lasa asa  10 minute.
Poate fi o mancare simpla, gustoasa, cu o felie de paine neagra alaturi sau poate fi o garnitura  grozava la o friptura.

Daca este consumata la varianta simpla, se poate razui pe deasupa telemea maturata.