miercuri, 27 ianuarie 2016

Desert cu chia, budinca si iaurt cremos




Este vremea deserturilor dietetice, preparate rapid si delicioase !
Azi i-a venit randul desertului la pahar, usor de facut .
Asadar, se pune la infierbantat 1 litru de lapte de 1,5% grasime . Separat, intr-o cratita de inox, se pun doua oua, se amesteca bine cu 2 linguri de amidon , indulcitor dupa gust si putina esenta de vanilie.
Cand laptele clocoteste, se toarna in suvoi subtire peste  oua si amidon si se amesteca energic cu un tel. Se pune apoi pe foc si se lasa sa clocoteasca de cateva ori, amestecand incontinuu, pana ce s-a ingrosat. Se ia de pe foc si se lasa cateva minute sa se racoreasca.
Separat, un iaurt  cremos de 3,5% se amesteca  cu 4 lingurite  de seminte  de chia si putin indulcitor. 
Se pune in cupe, la baza fiind budinca , apoi iaurt , tot asa pana ce se umple cupa, deasupra se mai presara cateva seminte de chia pentru decor si se da la rece  pentru minim doua ore. 
Gustul este foarte bun, iaurtul cremos separa minunat straturile de budinca iar semintele de chia ii da consistenta desertului. 

duminică, 24 ianuarie 2016

Tocana taraneasca cu carne de gaina


Eiiii, am primit plocon o gaina , de la matusa ! Gaina, faina si galbena, am impartit-o in 2 : din partile osoase, am facut o supa extraordinara iar din pulpe, aripi, ficat si batuca am facut tocana !
Asta este tocana traditionala in Ardeal, facuta cu smantana (merge si numai cu lapte, daca nu este smantana )  si , obligatoriu, cu mamaliga alaturi. 
Deci, carnea portionata si spalata 

am pus-o peste o ceapa taiata marunt si usor calita
am amestecat pana ce carnea a prins crusta, am adaugat boia de ardei afumata, sare si piper, apoi am pus apa pana ce s-a acoperit carnea. 
Cum gaina batrana face zeama buna, am fost prevazatoare, am rasturnat totul in oala cu presiune si am lasat la fiert o ora. 
Dupa aceea am rasturnat si, separat, o lingura de faina am amestecat-o cu putin lapte rece, pana nu au mai fost cocoloase . Apoi am pus 2 linguri zdravene de smantana, am omogenizat totul si am trecut prin sita deasa, sa nu fie deloc cocoloase. Ingrosala am turnat-o in fir subtire, amestecand incontinuu, pana ce s-a  incorporat  in tocana. Am mai lasat la fiert circa 10 minute, la foc mic si,  gata tocana. 
Alaturi, bineinteles, mamaliga molcuta si gustoasa, asezata soldatei pe marginea farfuriei cu tocana.
Pai sa nu va spun ce miros a fost in bucatarie si ce  gust a avut ! Este o reala aducere aminte de mancarurile bunicii , facute cu drag pentru familie !